5 decembrie 2024
CronicăPoliticăRomâni în lumeSport

Regal de gimnastică la Onești

Luminița Pătrățeanu

O poveste cu zeițe și o Pasăre Măiastră, un ministru empatic, un Onești cu un blazon unic

La sfârșitul săptămânii trecute s-au desfășurat la Onești cele mai importante competiții de gimnastică internă feminină, „Cupa Nadia Comaneci„. Organizată în aceiași sală în care Zeița de la Montreal s-a antrenat și care îi poartă numele, „Cupa Nadia Comaneci la gimnastică artistică” a fost inițiată în 2013 de fundația campioanei, cu sprijinul Clubului Sportiv Municipal Onești. Anuala de gimnastică de la Onești a reunit sportive din întreaga țară, ea fiind dedicată tinerelor gimnaste Junioare III nivel 7 și 6 și Junioare II nivel 5 și 4.

Moment din timpul competiției de la Onești

Bucurîndu-se de prezența lui Eduard Novak, ministrul Sportului, dar și campion laureat cu aur la ciclism paralimpic, de o arhitectură inedită a evenimentului semnat de președintele Fundației Nadia Comăneci și de ambițioasa directoare a CSM, prof. Ingrid Istrate, competiția de la Onești a readus în prim-plan gloria de altă dată a municipiului de pe Trotuș, grația și frumusețea feminină a viitoarelor campioane.

Nadia, parte a poveștii de la Onești

Departe de Onești, dar mereu aici, pentru că Nadia Comăneci a dat municipiului de pe Trotuș un pașaport unic în lume, Zeița a transmis un mesaj extrem de emoționant tinerelor gimnaste înscrise în competiție: „Vă doresc ca, de acum înainte voi să fiți următoarele zeițe ale gimnasticii românești. Sunt mândră de voi și mă simt onorată că, prin Cupa Nadia Comaneci de la Onești, fac parte din povestea voastră de succes„.

Pasărea Măiastră de la Montreal, laureată cu 6 medalii olimpice, considerată cea mai bună sportivă a secolului XX și una dintre cele mai bune gimnaste ale tuturor timpurilor, prima gimnastă a epocii moderne care a luat 10 absolut și primul sportiv român inclus în memorialul „International Gymnastics Hall of Fame„, a deschis Oneștiului un drum de care acesta trebuie să fie conștient, i-a dăruit României un blazon, un renume.

Un campion printre sportivi
Ministrul Eduard Novak la „Cupa Nadia Comaneci” de la Onești!

Dacă despre Nadia mulți dintre noi, cei aflați în preajmă generației Zeiței avem amintiri frumoase, iar cei care, cunoscînd-o și-au făcut un deziderat în a lupta pentru gimnastică și simbolul acestui sport, și mă refer la Ingrid Istrate, director CSM Onești, o poveste frumoasă a scris la Onești și campionul Eduard Novak. Dincolo de rangul de ministru, dincolo de sobrietatea impusă de funcția pe care o deține în Guvernul României, Eduard Novak a fost preț de 2 zile un sportiv alături de alți sportivi, un coleg alături de organizatori, un prieten al celor din Clubul Sportiv Municipal, un concitadin al oneștenilor. Ciclist paralimpic, rutier și de pistă, singurul nostru campion paralimpic, medaliat cu aur pentru România la Jocurile Paralimpice, dar și cu o medalie de aur în cadrul ediției 2012 la Londra, Eduard Novak a rezonat cu gimnastele din sala „Nadia Comaneci„, pentru că doar el înțelegea cel mai bine cum e să treci dincolo de propriile limite.

Ministrul Eduard Novak și directoarea CSM Onești, Ingrit Istrate

Am fost prezent în sala de gimnastică în care s-a antrenat chiar marea noastră campioană, sala care-i poartă numele, din cadrul CSM Onești. Îmi doresc ca pe urmele ei să calce noi si noi generații de sportivi. Gimnastica este cea care a pus steagul României în vîrful cel mai înalt al sportului mondial. Este sportul cu cele mai multe rezultate internaționale, care a promovat România și sportul românesc așa cum nu a făcut-o niciodată alta disciplină sportivă. Gimnastica nu este doar a federației, a Ministerului Sportului. Este a României, a noastră, a tuturor. Dezvoltarea ei si renașterea marilor performanțe trebuie sa fie un obiectiv national, iar eu voi milita pentru acest lucru, pentru conștientizarea importanței lui, astfel încît să implic toți factorii de decizie, inclusiv autoritățile locale. Vremurile nu sunt cele mai usoare, dar cu speranță și încredere, cu atitudine potrivită, vom reuși” – a declarat ministrul Eduard Novak la Onești.

Dar dincolo de mesajul îndemn al ministrului, dincolo de frumusețea concursului, de reușita organizatorilor, un lucru merită subliniat, iar acesta ține de sensibilitatea sufletului său de sportiv, de respectul pentru competiție și munca gimnastelor. Este gestul maxim de respect pe care l-am întâlnit vreodată la un demnitar și pe care, nu credeam că îl voi consemna cu atâta prețuire ca jurnalist. Astfel, medaliatul cu aur la Jocurile Paralimpice, Eduard Novak s-a descăltat la intrarea în sala de gimnastică „Nadia Comăneci„, semn al empatiei sale față de sportive, dar și ca un omagiu adus Zeiței de la Montreal și al cărui spirit dăinuie aici de zeci de ani.

Ministrul Novak în sala de gimnastică „Nadia Comaneci” de la Onești!


Reverență Campionului din fruntea Sportului Românesc, baftă Ingrid Istrate, neostoita noastră oneșteancă!