Cum se va schimba fotbalul începând de luna viitoare?
Costin Filipescu
Ce se va întâmpla cu loviturile de la 11 metri și cum se va bate out-ul de la margine?
Organismul suprem de arbitraj în fotbal, IFAB, s-a reunit astăzi, la Doha, pentru a discuta unele modificări din regulamentul celui mai popular joc sportiv . Decizia cea mai importantă este trecerea la repunerea balonului de la margine cu piciorul. Noua schimbare va fi probată deja în liga a doua din campionatul olandez.
Arsène Wenger, șeful Dezvoltării Globale a Fotbalului din cadrul FIFA, cere modificări importante
Inițiativa îi aparține lui Arsène Wenger, șeful Dezvoltării Globale a Fotbalului la FIFA. Scopul acestor schimbări este creșterea vitezei de joc și a spectaculozității, urmând să reducă pierderile de timp care se întâmplă la out-ul bătut cu mâna. „S-ar micșora șansele ca mingea să ajungă la adversar în jumătatea acestuia, mai ales pe finalurile de meci și s-ar elimina avantajul de a avea în teren un specialist în aruncările lungi, calitate nespecifică jocului de fotbal”, explică fostul manager al lui Arsenal.
A crescut și numărul schimbărilor permise
Tot din luna iulie, cele cinci schimbări înregistrate în fiecare echipă pe durata jocului, regulă introdusă pe timpul pandemiei, vor rămâne definitive în meciurile FIFA, federațiile fiind libere a le aplica, sau nu, în țările lor. O a șasea schimbare fiind permisă doar în cazul prelungirilor.
Noutăți și la baterea penalty-urilor
Noutatea apărută la loviturile de la 11 metri limitează mai mult posibilitatea apărării unei lovituri de pedeapsă, portarii fiind obligați să aibă ambele picioare pe linia porții și nu doar unul ca până acum.
Dezbaterea se va axa și pe clarificarea henț-ului în careu. Pentru fazele în care mingea va fi oprită cu mâna în situație clară de gol, arbitrul va dicta eliminarea directă a jucătorului în cauză, indiferent de zona terenului.
„Ofsaid semiautomat”
„Ofsaid-ul semiautomat” este un sistem electronic care analizează situațiile de ofsaid pe timpul jocurilor. Sistemul presupune existanța pe marginea terenului a cel puțin 10 sau 12 camere video, care detectează instantaneu 29 de puncte de pe corpul jucătorului. Software-ul analizează datele în timp real, calculând perfect momentul pasării și poziția jucătorilor banuit de a se afla în afara jocului. Toate datele sunt transmise VAR-ului și implicit arbitrului în cazul în care acesta are dubii asupra poziției jucătorului aflat în afara jocului.