Limba Română premiată de Ambasada României din Regatul Spaniei
Copiii românilor care locuiesc în Spania sunt invitați la un concurs video de limba română prin care pot deveni, pentru câteva zile, Ambasadorii Limbii Române
Cu ocazia Zilei Limbii Române, aniversate în fiecare an la 31 august, Ambasada României de la Madrid invită toți copiii românilor din Spania cu vârste cuprinse între 4 și 16 ani să trimită un mesaj video în limba română în care să spună cum descriu România prietenilor și colegilor din Spania. Creațiile cele mai originale vor fi premiate. În acest scop au fost pregătite trei premii cu care vor fi răsplătite cele mai bune trei creații.
În deschiderea filmulețului participantii vor trebui să-și spună numele și prenumele. Pentru a da o șansă tuturor, fiecare copil poate participa cu o singură înregistrare de maximum 2 minute.
Toate lucrările, în cazul de față video-urile, vor fi transmise prin sistemul electronic WeTransfer pe adresa de e-mail: madrid.comunitate@mae.ro. Mesajele transmise la ambasada vor trebui sa fie însoțite de numele și prenumele copilului și vârsta acestuia. Perioada de transmitere este între 16 și 29 august.
Toate creațiile participanților vor putea fi accesate pe canalul de YouTube dar și pagina de Facebook ale Ambasadei de la Madrid. Câștigătorii vor fi anuntați pe data de 31 august, chiar de Ziua Limbii Române, pe pagina de Facebook a ambasadei.
Constantin Pletosu