Crucea Eroilor de pe Caraiman, unul dintre cele mai fruoase monumente din România
Monumentul din Munții Bucegi a fost construit între anii 1924-1928 după un proiect realizat de către arhitectul român Ludovic Dolinschi (1869–1945) fost coleg de studii la Akademie der Bildenden Künste din München cu pictorii Ștefan Luchian și Oscar Obedeanu
Crucea Eroilor de pe Muntele Caraiman, denumită oficial și Crucea comemorativă a eroilor români din Primul Război Mondial, este un monument istoric situat în Munții Bucegi, pe teritoriul județului Prahova. A fost construită din metal, la o altitudine de 2291 metri, are o înălțime de 39,5 metri și a fost dedicată celor 30.000 de militari români căzuți în Primul Război Mondial, în luptele de pe Valea Prahovei. În anul 2014, acest monument a fost desemnat de către Guinness World Records ca fiind cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan.
Conform unei legende, monumentul de pe Caraiman a fost realizat în urma unui vis pe care l-ar fi avut Regina Maria și care ar fi decis construirea lui, dar nimeni, până astăzi, nu a adus vreo dovadă în acest sens. Lucrările au fost executate de către Direcția de Poduri din cadrul C.F.R. Sinaia, însă, în mare parte, construcția a fost realizată de către Societatea Cultul Eroilor, fiind mobilizați și un număr mare de tineri voluntari dar și Armata Română prin unitățile de Vânători de Munte din Garnizoana Sinaia.
Componentele metalice au fost executate de către Societatea Anonimă Uzinele de Fier și Domeniile din Reșița care a folosit materiale reciclate rezultate din demontarea podurilor metalice distruse în urma bombardamentelor care au avut loc în timpul Primului Razboi Mondial. Toată partea metalică, lemnul, sculele, dar și celelalte materiale necesare au fost transportate cu trenul până la stația CFR Bușteni. De acolo, o parte din materiale au fost transportate până într-un anumit punct cu caruțele trase de boi, iar restul cu funicularul Fabricii de Hârtie din Bușteni până pe Platoul Bucegilor la Cantonul Schiel. De aici au fost duse până în vârful Caraiman cu caii și măgarii.
Până în anul 1939, Crucea de pe Caraiman era iluminată cu ajutorul unui generator de energie electrică. Mai târziu, aceasta a fost racordată la sistemul energetic național. În iarna anului 2003 Crucea Eroilor de pe Muntele Caraiman a rămas în întuneric. Intemperiile dar și timpul au dus la învechirea instalației electrice făcând-o nefuncțională. În ciuda timpului nefavorabil și a frigului, cateva echipe de salvamontiști au cărat cu spatele toate materialele necesare reparațiilor dând viață monumentului, făcându-l să strălucească din nou și să se vada de la zeci de kilometri depărtare.
Locuitorii din împrejurimi spun că pe timpul comuniștilor, un primar plin de zel a propus eliminarea celor două „aripi” ale crucii, iar în vârful monumentului urma să se monteze o stea. Din fericire amputarea monumentului nu a mai avut loc rămânând așa cum a fost construit la sfârșitul anilor ’20.
Proiect european de restaurare și conservare a monumentului
Considerată unul dintre simbolurile României, crucea de pe vârful Caraiman a intrat într-un amplu proiect de restaurare şi conservare, finanţat cu fonduri europene. Implementat de Ministerul Apărării Naţionale, care e administratorul monumentului, proiectul valorează peste 20 de milioane de lei şi implică sablarea elementelor din metal, restaurarea soclului dar şi amenajarea unui muzeu în încăperile care sunt părţi componente ale structurii din piatră pe care e amplasată Crucea Eroilor. Echipa formată din trei tineri din Azuga, Andrei Pintenaru, Valeriu Nica şi Andrei Eugen Ghioarca, a început restaurarea monumentului la începutul lunii august 2019, după ce mai multe echipe de alpinişti au renunţat la această sarcină dificilă. Ultima restaurare importantă a monumentului a avut loc în anul 1967.
Ce spunea Regina Maria a României despre „crucile din spațiul geografic românesc„: „…Una, mai ales, mi-a fost scumpă inimii. Stătea singură singurică într-o singurătate demnă, pe un câmp gol, privind amenințător la un smoc de scai cari-și suciau tulpinele spinoase în umbra brațelor ei. Nu-i știam povestea, nici de ce păzia la un loc așa de singuratec. Pare că fusese acolo de la însuși faptul vremii. Obosită de zădarnica veghere, se apleca ușor într-o parte, și în amurg umbra-i sămăna straniu cu umbra unui om…”
Constantin Pletosu