30 mai 2026
CronicăRomâni în lumeSport

România, provocări majore la Campionatul European de Polo pe Apă Feminin

Participare dificilă pentru naționala feminină la turneul din Madeira, într-un context european dominat de marile puteri ale poloului

Începutul acestui an a adus în prim-plan Campionatul European de Polo pe Apă, atât la masculin — unde România a ocupat un onorant loc 8 —, cât și la feminin.

Competiția feminină s-a desfășurat în perioada 26 ianuarie – 5 februarie, la Funchal, în Madeira (Portugalia).

România a fost repartizată într-o grupă extrem de dificilă, alături de țara gazdă, Portugalia, și două forțe tradiționale ale poloului european: Spania și Ungaria. Primul meci a fost împotriva Portugaliei, partidă pierdută cu scorul de 7–12. De altfel, acesta a fost singurul joc din faza grupelor în care naționala noastră a avut șanse reale.

Echipa de polo a României împreună cu Mariana Pinto da Cruz, consulul onorific al României în Maderira

Următoarele două confruntări au evidențiat diferența de valoare. România a fost dominată clar de Ungaria unde am pierdut cu scorul de 3–28 și de Spania 4–22, în partide în care raportul de forțe a fost net dezechilibrat.

În urma acestor rezultate, România a încheiat grupa pe ultimul loc și a fost nevoită să lupte pentru pozițiile 9–16. În primul meci din această fază, selecționata Marii Britanii s-a impus categoric, scor 20–2.

A urmat duelul, teoretic cel mai accesibil, cu Elveția. Cele două echipe se cunoșteau bine, după ce se antrenaseră împreună anterior, la București. Meciul a fost echilibrat, iar România conducea chiar cu 8–5 la finalul celei de-a doua reprize. Din păcate, ultimele două reprize au aparținut elvețiencelor, care s-au impus cu 14–12, obținând prima victorie la un Campionat European după o pauză de aproape 30 de ani.

Astfel, româncelor nu le-a mai rămas decât lupta pentru locul 15. Nici acest ultim joc nu a adus rezultatul dorit, România pierzând cu 12–16.

Până la eliminarea din competiție, un motiv de mândrie a fost evoluția Mariei Dvortzheska, considerată, la acel moment, cea mai bună portăriță a turneului — o performanță care merită evidențiată.

Merită apreciate eforturile Federației Portugheze de Natație, alături de autoritățile locale, pentru organizarea unei competiții de o asemenea anvergură într-o regiune insulară. Acest parcurs nu este unul întâmplător, el a început cu ani în urmă, odată cu dezvoltarea infrastructurii sportive, prin construirea bazinelor de înot în cadrul școlilor gimnaziale și liceelor din Regiunea Autonomă Madeira.

Ulterior, a fost ridicat Complexul Olimpic Penteada, arena care a găzduit actuala ediție a Campionatului European. După finalizarea infrastructurii, organizatorii au făcut pași firești spre competiții internaționale, inițial de dimensiuni mai reduse — precum Campionatul European de Natație pentru sportivi cu dizabilități sau Europeanul feminin de polo pe apă pentru junioare. Așa se construiesc proiectele solide.

Un mic grup de suporti ai echipei României

Ca după fiecare competiție ratată, pentru echipa României urmează inevitabil o perioadă de analiză și reflecție. Rezultatele indică, din nou, un deficit major la capitolul infrastructură sportivă la nivel național. Lipsa bazinelor și a condițiilor adecvate din România generează efecte în lanț: un campionat intern cu puține echipe, un nivel scăzut de concurență și, în final, dificultăți majore în competițiile internaționale.

Pentru suporteri, rămâne doar speranța și susținerea necondiționată a echipei naționale.
HAI ROMÂNIA!

Ciprian But – corespondență din Madeira