Unde și cum vom vota pe 26 mai 2019
Toate detaliile despre cine poate vota, unde poate vota și care va fi procedura tehnică de votare la alegerile europarlamentare și pentru referendumul de pe 26 mai 2019 în Insulele Canare.
Pentru a fi cât mai clari, textul de mai jos va fi sub formă de întrebări și răspunsuri.
CÂND VOI PUTEA VOTA?
Alegerile europarlamentare vor avea loc în ziua de 26 mai 2019, de la 07:00 la 21:00
CE VOI VOTA?
Pentru alegerile europarlamentare o să votați reprezentanţii României în Parlamentul European. La referendumul naţional convocat de Preşedintele României, veți pune ștampila pe Da sau Nu pe cele două formulare cu cele două întrebări ale referendumului. Aici găsiți facsimilul buletinelor de vot pentru referendum.
CINE VA PUTEA VOTA LA SECŢIILE ORGANIZATE DE ROMÂNIA ÎN INSULELE CANARE?
Orice cetățean român aflat în arhipelag, fie ca rezident, fie ca turist, care a împlinit, inclusiv până în ziua alegerilor, vârsta de 18 ani şi nu are drepturile electorale interzise prin hotărâre judecătorească. Dacă v-aţi înscris în Censo Electoral spaniol pentru oricare dintre alegerile pentru Parlamentul European din trecut sau pentru alegerile pentru Parlamentul European din 26 mai 2019, puteţi vota pentru reprezentanții României în Parlamentul European doar dacă dați o declarație, în secția de votare pentru România, potrivit căreia nu v-ați exercitat dreptul de vot la același scrutin și pentru reprezentanţii Spaniei, întrucât puteţi vota doar o singură dată. Declarația amintită mai sus, este tip și o veți găsi la secția de votare în ziua alegerilor sau o puteți descărca aici, imprima acasă și veni cu ea direct la secția de votare.
CU CE DOCUMENTE POT VOTA?
Carte de identitate, paşaport, buletin de identitate sau carte de identitate provizorie, în termen de valabilitate. Este acceptat orice tip de paşaport românesc, electronic sau temporar, cu domiciliul în România sau în străinătate, atât timp cât este în termenul de valabilitate. Nu se va putea vota cu titlu de călătorie. Nu este nevoie să prezentaţi vreun tip de document de reşedinţă. Nu este nevoie să prezentaţi cartea de alegător.
UNDE VOI PUTEA VOTA?
În Insulele Canare vor fi organizate două secții de votare.
La Adeje, în Tenerife, la Casa de la Juventud, Avda. de Los Vientos, s/n, 38670
În orașul Telde din Gran Canaria, C/ Alférez Quintana Suárez 18, 35200 – la Consulatul Onorific al României în Insulele Canare.
Modelul buletinelor de vot pentru referendumul pentru justiție au fost date publicității. Apasați aici petru a vă face o idee despre cum arată. Daca aveți nelămuriri apăsați aici pentru a consulta și Ghidul alegătorului român din străinătate.