Tariful forfetar, pentru lucrătorii autonomi, extins la doi ani
Lucrătorii autonomi vor plăti doar cei 50 de euro timp de doi ani de la începerea activității. Persoana care desfășoară activități independente pe insule va economisi cel putin 2.796 de euro pe an din taxe.
Guvernul Insulelor Canare a aprobat, luni, 6 mai, legea prin care autorizează alocarea unei părți din excedentul Comunității Autonome pentru a finanța prelungirea, de la un an la doi ani, a ratei forfetare de 50 de euro pe luna pentru lucrătorii independenți ai insulelor. Pentru acest proiect au fost alocate 6 milioane de euro.
Astfel, noii lucrători pe cont propriu ai insulelor, vor economisi cel puțin 2796 de euro pe an, platind doar 50 de euro, deoarece baza minimă de contribuție este, în mod normal, de 283 de euro pe lună.
Măsura luată, după cum a anunțat într-o conferință de presă, președintele Guvernului Insulelor Canare, Fernando Clavijo, va fi retroactivă începând cu data de 1 ianuarie 2019.
Prin urmare, guvernul regional a precizat că, în momentul în care apelul va fi soluționat, va plăti în avans, pentru fiecare dintre noii profesioniști, o compensație necesară pentru a acoperi diferența de la 50 de euro până la 283 de euro din lunile precedente.
Ministrul Finanțelor din Guvernului Insulelor Canare, Rosa Dávila, a reamintit printr-un comunicat de presă că în timp ce numarul lucrătorilor independenți la nivel național s-a redus pentru prima dată în cinci ani, Insulele Canare mențin o tendință pozitiva”. „La sfârșitul anului 2018 arhipelagul nostru a condus clasamentul național cu o creștere de 4,3%”, a explicat ea”.
Constantin Pletosu