8 octombrie 2024
Cronică

Se anunță primul val de caldură în Insulele Canare

Cele mai afectate zone vor fi sudul insulei Tenerife și partea estică a provinciei, unde este așteptat ca temperaturile să crească până la aproximativ 40°C, anticipând sosirea verii. Astfel de fenomene au mai avut loc în anul 2012, când au fost semnalate șapte episoade asemănătoare.

Primul val de căldură al anului a sosit deja. Vara era așteptată peste o lună și jumătate în arhipelag, dar valul de caldură sosit a început să producă frica unei veri toride, așa cum s-a mai întâmplat în anul 2012, aparent un an normal dar care a înregistrat șapte valuri de căldură. O masă de aer africană ne va obliga să suportăm temperaturi în insulele Canare de până la 37, 38 și chiar 40 de grade, însoțite de Calima, norul de nisip saharian. Agenția Meteorologică de Stat, Aemet, lansează un avertisment cu privire la probabilitatea acestor temperaturi ridicate, dar încă nu se știe dacă codul va fi galben sau portocaliu.

În baza culorilor codului de alarmă vor fi luate și măsurile necesare protejării populației. Dacă codul va fi galben, nu va exista un risc major pentru populație. Dimpotrivă, dacă codul va fi portocaliu, va exista un risc meteorologic semnificativ cu un anumit grad de pericol pentru activitățile obișnuite.

Ziua cea mai dificilă va fi duminică, 12 mai, temperaturile urmând să intre în normal abia marți. Cele mai afectate zone vor fi sudul insulei Tenerife și provincia Las Palmas din Gran Canaria.

Această creștere a temperaturilor, însoțită de norul de nisip al Calimei, nu vor afecta doar arhipelagul insulelor Canare. Din declarațiile lui Efe Rubén del Campo, purtător de cuvânt al Agenției Meteorologice de Stat, Aemet, reiese că este vorba despre o căldură precoce, care se va simți și în orașe precum Córdoba sau Madrid unde termometrele vor arăta 32 sau chiar 37 de grade. Ziua de duminică va fi o zi foarte calduroasă în întreaga Spanie, mai ales în jumătatea estică și în Insulele Canare, unde valorile vor fi cu 10 și chiar 15 grade peste normal pentru această perioadă a anului.

Precauții

Având în vedere situația creată, indicele radiațiilor ultraviolete va crește în majoritatea provinciilor spaniole, unde, pe tot parcursul săptămânii, se vor înregistra valori maxime, care vor oscila de la 8 la 11 (pe o scara cu valori de la 1 la 11). De la Aemet s-a semnalat că temperaturile ridicate măresc riscul de incendii forestiere. Aceste temperaturi ridicate vor persista până luni, deoarece începând de marți, meteorologii presupun o scădere treptată a valorilor, tinzând spre normal.

Constantin Pletosu