„Singurătatea mușcă uneori din inimă”

O adoram!
Îmi plăcea prezența ei, adierea ei umană, de femeie frumoasă cu o demnitate imensă și care nu necesita vreun efort să fie remarcată. Avea o voce cu un anume alint, ca de poem de dragoste, dar extrem de sigură în tot ce spunea.

Cristina Țopescu purta un nume greu, venit dintr-o vreme cu încărcătură plină de frumos, noblețe si profesionalism, pentru că, de mică, învățase valorile, respectul față de oameni, iubirea pentru animale. Mai purta cu ea povești cu cai și regi spuse de bunica sa în vremea cînd Cristina își clădea profilul uman.

Cristina Țopescu se născuse cu cea mai frumoasă însușire, aceea de a fi om și pe care, multi dintre noi ne străduim de-a lungul unei vieții să o păstrăm. Dar cîți dintre noi reușim?!

Nepoată de general cu grade regale și fiica unuia dintre cei mai îndrăgiți comentatori – jurnaliști pe care i-a avut vreodată România și întreaga lume a sportului, Cristina a învățat de mică rezistența sub toate formele ei.

A făcut sport de performanță, a admirat tenacitatea cailor pe care-i adora, a strîns din dinți cînd tatăl său a fost stigmatizat de comuniști, a înțeles asumindu-și din primul moment decizia lui Cristian Țopescu față de destinul ei, aceea de a studia, de a-și construi o carieră.

Cristina se născuse cu libertatea în sînge, fie a cuvîntului sau a atitudinii, riscîndu-și tinerețea atunci cînd a decis să treacă fraudulos granița pentru a părăsi stăpînirea comunistă. A trecut cu bine si demnitate ororile penitenciarelor vremii pentru că se antrenase încă de la naștere pentru a rezista.

Cristina Țopescu, dincolo de feminitatea adorabilă, de ținuta vestimentară admirabilă aleasă cu grijă și eleganță, de zîmbetul cumpătat și minunat, era o femeie extraordinar de puternică și dorită de orice televiziune din România.

Cristina Țopescu aparținea unei profesii pline de curaj, renunțare de sine și dedicare absolută și care, în prezent dispare sucombată de ageamii, de nonsolidaritate, de fâțe propulsate direct de vreo pasarelă de gen, de aserviți și profitori și care-și flutură statutul de gazetari.

Cristina Țopescu milita pentru o democrație în tot și toate, pentru zîmbetul fiecăruia din metrou, pentru o politică bazată pe valori și meritocrație, pentru respectul față de lumea necuvîntatoarelor.

Cristina Țopescu, jurnalista lină și ușoară în orice interviu, de la cel politic, cultural sau de atitudine, cu un anume farmec discret extrem de apreciat, râvnită ca mentor de învățăcei dar și de prieteni sau colegi de breaslă, activistul civic tenace și apărător atât al semenilor cât și al animalelor, a plecat. Singură, în tăcere, discret și fără a fi deranjată de cineva, Dumnezeu deschizîndu-i porțile Cerului în cea mai frumoasă și plină de bucurie perioadă.

Cristina a plecat fără a fi apelată, căutată, vizitată de cineva. A rămas în tăcere lîngă patrupedele sale pe care le-a adorat sau salvat pentru că, încă mai credea la revenirea la o lume mai bună, dreaptă, democratică și liberă în adevăratul sens al cuvîntului.

Cristina Țopescu, deși într-o conivență asumată cu singurătatea, iubea oamenii, adora conversațiile cu ei, ajuta benevol, scria – amendînd sau lăudând – milita, protesta, împărțea zîmbete sau grimase, după caz.

Cristina Țopescu poate preda lecții despre comuniune dincolo de moarte, pentru că este exemplul viu al cuvîntului bine spus și la locul lui. Dar, Cristina Țopescu mai poate fi și regretul nostru, al tuturor, mai ales al prietenilor și colegilor apropiați pentru necăutare, uitare sau amînarea vreunui telefon sau prezență fizică.

Cristina, mă amăgesc si accept ceea ce spunea Schopenhauer, și anume că, singurătatea este soarta spiritelor superioare, draga mea!

Drum lin, femeie frumoasă, inteligentă și educată!
Drum minunat în trăsuri cu bidivii albi, Cristina!

Luminița Pătrățeanu
Titlul îi aparține lui Octavian Paler