Primarul localității Mogán din Gran Canaria, viceprimarul și un consilier local au fost arestați
Garda Civilă a descins în această dimineață la Primăria din Mogán și a arestat-o pe Onalia Bueno – primar, Mencey Navarro – viceprimar și pe Tania Alonso – consilierul grupului guvernamental. Reținerea celor trei s-a făcut în urma unei anchete dintr-un dosar penal pentru fraude electorale la alegerile locale din 2015 și 2019
Surse de la Garda Civilă din Gran Canaria au confirmat că în această dimineață au fost percheziționate birourile Primăriei din Mogán, confiscând toate computerele, sigilând și blocând în același timp toate serverele instituției. Până în prezent nu se știe în ce zi și la ce oră vor fi aduși în fața instanței cei trei acuzați.
De menționat că primarul Onalia Bueno a fost anchetată în mai multe rânduri pentru posibile fraude electorale și cumpărari de voturi în diferite alegeri locale. Ea a fost deja investigată încă din anul 2015. Formațiunea politică Nueva Canarias a depus și anul trecut o plângere pentru o posibilă fraudă electorală la alegerile municipale. De menționat că primarul Onalia Bueno a mai fost arestată și în 2007, în cadrul operațiunii Gondola, fiind acuzată de mai multe infracțiuni electorale, inclusiv de cumpărarea voturilor de la locuitorii din Mogán.
Ca urmare a acelei arestări, Partidul Popular – din care făcea parte în momentul respectiv, i-a cerut să părăsească formațiunea politică. La ultimele alegeri municipale Onalia Bueno a ajuns la un acord cu Partidul Coalición Canaria pentru a candida din partea acestora, fiind realeasă în funcția de primar al municipalității Mogán, fotoliu pe care îl ocupă încă din anul 2011.
Constantin Pletosu