5 decembrie 2024
ConsulatCronicăPoliticăRomâni în lume

Congresul Mondial de Justiție, IVR, a fost găzduit anul acesta de București

Luminița Pătrățeanu

Consulul Onorific al României în Insulele Canare, avocat Alina Elena Râmaru, Laura Miraut Martin – director Științe Juridice de Bază și Tirso Ester Sánchez – vicedecan postuniversitar de la Universitatea Las Palmas din Gran Canaria au facut parte din delegația arhipelagului Insulelor Canare la aceasta întâlnire de nivel mondial

Timp de aproape o săptămînă, capitala României a reunit peste 500 de participanți din 40 de țări, specialiști în domeniu, gazda fiind Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” din București. Întâlnirea a fost organizată de Asociația Internațională pentru Filosofia Dreptului. Congresul se reunește odată la doi ani într-o țară care se oferă a fi gazda forumului mondial de prestigiu, 2022 fiind rezervat Bucureștiului, după o întrerupere cauzată de Pandemia Covid.

Participanții la lucrări s-au bucurat de prezența unor personalitati în domeniu, printre care: Robert Alexy –  jurist si filosof, membru al Academiei Internaționale de Filosofie a dreptului si filosofie socială și al Academiei de Științe din Göttingen (Germania), autor al volumului „Conceptul și validitatea dreptului” publicat și în România, Brian Leiter – filosof și savant juridic american, Henry Richardson – filosof si profesor de filosofie, autorul unor importante de lucrări de gen, și nu în ultim rînd Mircea Geoană – secretar general adjunct NATO.

Lucrările congresului au fost structurate pe o serie ateliere si grupuri, care s-au desfășurat în nu mai puțin de 64 de săli ale universității bucureștene și care s-au bucurat de aprecierile unanime ale participanților. Cei prezenți la congres au avut ocazia să cunoască locuri emblematice din capitala României și din zone apropiate Bucureștiului, gazda forumului international juridic, recte Facultatea de Drept „Dimitrie Cantemir”, incluzând în program și o prezentare a țării gazdă din punct de vedere geografic, istoric și cultural.

Echipa din care a făcut parte Alina Elena Râmaru, Consul Onorific al României în arhipelagul Insulelor Canare a vizitat Brașovul, ea având bucuria de a le vorbi colegilor de lucrări din întreaga lume despre orașul montan de sub poalele Tâmpei.

Delegația care a reprezentat Insulele Canare la Congresul Mondial al Justiției

Sunt extrem de bucuroasă că am participat la Congresul Mondial IVR, dedicat Filosofiei Dreptului, alături de colegii mei, Laura Miraut Martin, director Științe Juridice de Bază și Tirso Ester Sánchez, vicedecan postuniversitar de la Universitatea Las Palmas din Gran Canaria. Impresionant atât din punctul meu de vedere cât și al colegilor mei, precum și al majorității participanților cu care am interacționat pe tot parcursul forumului au fost organizarea și atenția deosebită de care am beneficiat din partea celor de la Facultatea de Drept „Dimitrie Cantemir” din București. A fost un bun prilej de a consolida relațiile instituționale dintre Universitatea „Dimitrie „Cantemir” și Universitatea Las Palmas din Gran Canaria pe care am reprezentat-o la acest congres mondial. Mă bucur foarte mult că am reușit să mergem și la Facultatea de Drept din cadrul Universității București unde m-am format ca jurist și unde m-am reîntâlnit cu prof. dr. Carmen Gina Achimescu – președinte al Senatului Universității din București, autor de numeroase publicații si proiectele de licență, avansând cu această ocazie colaborarea și pentru etapele de masterat și doctorat din cadrul programelor Erasmus. Nu pot să nu amintesc despre turul special al bibliotecii facultății, care poartă amprenta unui trecut biografic impresionant”a subliniat cu emoție avocatul Alina Elena Râmaru, Consul Onorific al României în Insulele Canare și profesor la Facultatea de Drept din cadrul Universității din Las Palmas.

Și cum era și firesc, întâlnirea s-a încheiat cu decernarea certificatelor de participant la Congresul Mondial IVR de la București, urmat de un cocktail unde s-au legat colaborări viitoare, specialiștii în drept dându-și întâlnire pentru 2023 în Argentina care va fi țara gazdă pentru anul viitor.