7 februarie 2025
ConsulatPolitică

Astăzi a luat sfârșit primul consulat itinerant din acest an

În cele șase zile de lucru au fost procesate peste 200 de dosare pentru pașapoarte și titluri de călătorie și peste 1200 de procuri, acte de stare civilă, caziere judiciare, adeverințe și alte documente necesare românilor din Insulele Canare

Echipa Consulatului General al României de la Madrid a fost prezentă în Santa Cruz de Tenerife în regim de consulat itinerant în perioada 13-18 aprilie a.c. și a oferit servicii consulare cetățenilor români stabiliți în acest arhipelag.

Pe lângă activitatea cu publicul, un consul prezent cu această ocazie în Tenerife a efectuat o vizită la Spitalul Universitar Nuestra Señora de Candelaria, din capitala insulei, pentru a acorda asistență consulară de specialitate unui pacient român.

Echipa consulară la lucru
Întâlnirea consulului general cu autoritățile spaniole din Tenerife

Luni, 15 aprilie 2024, șeful oficiului consular de la Madrid, Tiberiu Trifan, a avut mai multe întrevederi cu oficiali ai administațiilor locale și ai guvernului insular printre care cea cu directorul de Acțiuni Externe din cadrul Cabildo Tenerife – Pedro Angel Gonzales Delgado, cu primarul orașului Santa Cruz – José Manuel Bermúdez Esparza, precum și cu primarul orașului Adeje – José Manuel Rodriguez Fraga.

Consulul general Tiberiu Trifan înmânează un album cu fotografii din România, directorului de Acțiuni Externe din cadrul Cabildo Tenerife – Pedro Angel Gonzales Delgado

Întrevederile cu reprezentanții celor două primării și cu reprezentantanții guvernului insular au avut ca scop aprofundarea cooperării și amplificarea canalelor de comunicare operativă între oficiul consular și autorități.

Întalnirea cu primarul orașului Santa Cruz, José Manuel Bermúdez Esparza

Gazdele consului general și-au exprimat disponibilitatea pentru sprijinirea proiectelor menite să crească gradul de integrare al comunității românești în societatea gazdă, a proiectelor culturale, cât și a oportunităților de colaborare între teritorii, inclusiv în contextul inițierii procedurilor pentru operaționalizarea unui consulat de carieră în Insulele Canare.

Vizita de la Adeja și întâlnirea cu primarul José Manuel Rodriguez Fraga

Consulul general a mulțumit cu acest prilej autorităților locale pentru sprijinul acordat în organizarea primului scrutin din acest an, alegerile europarlamentare, care vor avea loc pe 9 iunie, prilej în care cele două primării menționate vor pune la dispoziție fiecare câte un sediu electoral, pentru ca românii din Tenerife să poată vota în condiții optime.

Întâlnire consulului general cu comunitatea românilor din Tenerife

În cea de a treia zi a consulatului itinerant, în contextul primei vizite de lucru a șefului oficiului consular în arhipelag, consulul general al României la Madrid, Tiberiu Trifan, a avut o întâlnire cu comunitatea românilor din Tenerife. „Beneficiile coagulării românilor din străinătate, stadiul operaționalizării consulatului de carieră din Tenerife și a negocierilor acordului pentru dubla cetățenie, precum și organizarea scrutinelor din cadrul alegerilor din acest an” – au fost temele abordate de către Tiberiu Trifan, consulul general și Alina Râmaru, consul onorific, în discuțiile cu românii prezenți în sediul provizoriu al consulatului itinerant din Calle Los Lavadores – Santa Cruz de Tenerife.

Comunitatea românilor din Tenerife împreună cu consulul general Tiberiu Trifan și membrii consulatului itinerant

Cu acest prilej, consulul onorific a prezentat comunitatea romanilor din Tenerife, iar consulul general a reliefat principalele obiective ale mandatului său, printre care se numără și o serie de inițiative menite să confere comunității, prin asocierea membrilor săi pe domenii de interes comun, un profil mai organizat și mai credibil în fața autorităților locale și a potențialilor parteneri. Totodată au fost evidențiate principalele linii de acțiune alte Consulatului General de la Madrid pentru perioada imediat următoare.

Evenimentul organizat a avut ca scop consolidarea legăturilor dintre consulat și membri comunității, oferind totodată o oportunitate acestora de a discuta direct despre problemele și provocările cu care se confruntă în regiune. Discuțiile s-au desfășurat într-o atmosferă amicală și constructivă, participanții adresând întrebări și dialogând cu reprezentanții oficiului consular, atât pe teme consulare cât și pe alte chestiuni de actualitate.

Întâlnirea consulului general de la Madrid cu oficiali ai guvernului spaniol din Gran Canaria

Ultima zi de consulat itinerant dar și a vizitei consulului general de la Madrid în teritoriu s-a încheiat cu întâlnirea șeful oficiului consular, Tiberiu Trifan, cu reprezentantul guvernului spaniol în teritoriu, Anselmo Pestana Padron prezent în Gran Canaria.

Întalnirea din Gran Canaria cu reprezentantul guvernului spaniol în teritoriu, Anselmo Pestana Padron

Discuțiile cu acesta au evidențiat importanța consolidării colaborării între vectorii instituționali ai celor două state, precum și necesitatea creșterii profilului comunității românești, inclusiv prin dezvoltarea mediului asociativ și antreprenorial.

Printre subiecte s-a numărat și rolul deosebit de important al Consulatului Onorific al Romaniei in Insulele Canare pentru consolidarea prezenței României în teritoriu, ca punct de referință atât pentru autorități cât și pentru cetățenii români rezidenți. De asemenea, șeful oficiului consular a exprimat intenția autorităților române pentru demararea unor proiecte destinate coagulării comunității și promovării culturii românești și în Gran Canaria, precum și pentru identificarea de noi oportunități de colaborare la nivel teritorial.

Pe parcursul tuturor întâlnirilor oficiale în cele doua insule din arhipelag, consulul general de la Madrid, Tiberiu Trifan, a fost însoțit de consulul onorific al României în Insulele Canare, Alina Râmaru.

Proiectul „Dăruiește o IE” continuă!

Proiectul cu numele „Dăruiește o IE„, creat de Alina Râmaru, consul onorific în Insulele Canare, a continuat și în aceste zile. Cel care a primit o camașă populară românească din partea celei care a dat naștere acestui proiect a fost șeful serviciului de protocol din cadrul primariei din Adeje, Isidoro Meneses, iar la acest moment au fost prezenți consulul general, Tiberiu Trifan și primarul orașului Adeje, José Manuel Rodriguez Fraga.

Isidoro Meneses primind o camașă populara românească de la Alina Râmaru

De menționat că următorul consulat itinerant va avea loc în toamna acestui an și va fi organizat doar în Gran Canaria.