40 de ani pe insula „veșnicei primăveri”. Românul cel mai vechi în Insulele Canare se destăinuie

Constănțeanul Mircea Moise este cel mai în etate dar și cel mai vechi român din Tenerife. Astăzi, 29 ianuarie, împlinește 40 de ani de când a cerut azil politic la Santa Cruz

Românii din Tenerife îl privesc cu respect și-i zic, nea Mircea. Au și de ce. Este cel mai vechi român de pe insula „veșnicei primăveri„. Povestea lui nea Mircea este una dureroasă iar acum 40 de ani, când a plecat din țara natală, nici nu știa că va rămâne pentru toată viața aici.

Nea Mircea are 75 de ani și s-a născut într-un oraș din Transilvania. De mic copil s-a trezit într-o casă pentru orfani. Familia din Constanța, care l-a crescut și care mai avea doi copii, l-a adoptat la vârsta de 8 ani din acest orfelinat. „Pentru mine a fost ca o renaștere. Tatăl meu adoptiv era pilot militar. Noua mea familie îmi oferea o altă perspectivă de viață” – povestește cu plăcere nea Mircea.

Mircea Moise termină școala la Constanța în sânul noii familii. Avea și pasiuni noi care-l fascinau, bucătăria și navigatul pe mare. Așa a ajuns să devină bucătar pe cele mai mari și mai sofisticate nave de pescuit oceanic de pe vremea lui Ceausescu. Pleca în voiaj câte șase luni. Așa a colindat aproape toată lumea. Uneori nu le venea schimbul la timp și stăteau și câte opt sau nouă luni pe mare. „Ajunsesem la așa o performanță cu o „navă atelier” că puteam schimba elicea unui vapor, care nu este o jucărie, în plin ocean deschis” – povestește nea Mircea cu satisfacție.

Făcea cele mai bune ciorbe iar din fructele rămase făcea țuică

Îl iubeau toți colegii de voiaj, de la comandant la cel mai mic marinar. Dar și el le făcea toate mofturile culinare, de la omlete sofisticate, plăcinte moldovenești, la cele mai bune ciorbe. „Erau și momente când oceanul nu-mi dădea pace să lucrez. Am prins și furtuni cu valuri de 30 de metri când nici nu puteam ține oala cu ciorbă pe aragaz. Nu era gluma. Aveam de hrănit 60 de oameni pe schimb. Atunci le făceam mâncăruri care nu necesitau elaborări speciale. Din fructele rămase la masă le făceam țuică. Dar ce nu făceam eu pe vaporul ăla care devenea casa noastră pe timpul navigării?” – povestește vesel nea Mircea.

La ultima cursă cu care a plecat din Costanța a luat cu el și niște bani românești. Nu mulți pentru că Ceaușescu dăduse o lege prin care moneda națională nu putea fi scoasă din țară. Voia să-i schimbe în valută ca să-i pună deoparte pentru momente mai dificile. Era în anul 1981 când se anunțau vremuri grele. Ceausescu trecea la „alimentația socialist-științifică” a populatiei prin raționalizarea alimentelor dar și a altor bunuri de consum. Pleca într-un voiaj și lăsa la Constanța o soție cu un copil de trei ani fără să bănuiască ce i se va întâmpla peste doar câteva săptămâni.

Cel mai bun prieten l-a trădat

În acel voiaj au făcut o escală și în Gibraltar. Cu banii românești ascunși în bagaje la plecare s-a strecurat prin mulțime și a reușit să-i schimbe în lire sterline. Bucuros de afacerea făcută se întoarce în cabină și-i povestește aventura colegului în care se încredea cel mai mult. Entuziasmul avea să-i fie fatal. Colegul l-a turnat securistului navei iar acesta a comunicat gestul lui nea Mircea la București.

Următoarea oprire avea să fie în Las Palmas de Gran Canaria. Înainte de a ajunge în portul din arhipelag telegrafistul navei îl cheamă la el și-i spune: „Mircea, trebuie să faci ceva! Te-au turnat la securitate că ai schimbat bani. Dacă te întorci în țară te vor aresta și te vor băga la închisoare! Așa a venit ordinul” – i-a zis acesta.

A cerut azil politic pe prima navă care pleca spre Santa Cruz

„În câteva secunde mi-am revăzut toată viața de până atunci derulanduse în fața ochilor. Trebuia să iau o decizie importantă și rapidă. Am vorbit tot cu cel care mă anunțase de pericolul care mă păștea și am decis să cobor în portul din Las Palmas și să mă urc pe primul vapor care mergea spre Santa Cruz de Tenerife. Era în dimineața lui 29 ianuarie 1981 când m-am prezentat la căpitanul navei care pleca în câteva minute spre Tenerife cerându-i azil politic. Nu am luat cu mine nimic, nici bani și nici haine. Dacă coboram cu bagaje de pe nava noastră puteam da de bănuit celorlalți colegi și implicit securistului care era mereu cu ochii pe mine„- povestește nea Mircea îngândurat.

Ajuns în portul din Santa Cruz de Tenerife, nea Mircea a fost preluat și dus într-un centru pentru cei care cer azil politic în arhipelag. I s-a spus să nu iasă afară din perimetru pentru că riscă să fie omorât cum li s-a mai întâmplat și altor imigranți. Pericolul nu venea din partea localnicilor sau a autorităților locale ci din partea statelor din care soseau refugiații. „Mulți știau prea multe și erau  eliminați. Nu era și cazul meu care fusesem bucătar pe navele romanești care navigau pe oceanele lumii. Dar am fost foarte atent o perioadă la toate persoanele care se apropiau de mine atunci când mergeam pe stradă” – explică nea Mircea.

Calvarul familiei rămase în țară a fost cumplit

Drama avea să se răsfrângă și asupra familiei lui Mircea Moise rămasă în țară. Regimul lui Ceaușescu avea să-i lase soția fără serviciu chiar dacă avea un copil de doar trei ani. Același lucru avea să se întâmpla cu tatăl adoptiv. A fost dat afară din serviciul militar și marginalizat. „Tata nu mi-a reproșat niciodată ceea ce s-a întâmplat dar n-a murit până nu m-a văzut pentru ultima dată. Când am aflat că este la pat, bolnav, m-am dus la Constanța. Puteam să merg după ce a murit Ceaușescu. Simțeam ca o chemare. Când am intrat în camera lui și a dat cu privirea de mine, mi-a prins mâna, mi-a strâns-o, iar din ochi au început să-i curgă lacrimi. N-a zis nici un cuvânt dar eu am înțeles totul. Mă iertase pentru tot răul ce i se întâmplase de la plecarea mea. La nici două ore de la acest moment tatăl meu s-a stins” – povestește nea Mircea cu voce stinsă și cu tristețe în glas uitându-se în gol undeva departe.

În Tenerife a devenit personajul cel mai important printre pescari

„În Tenerife am început o viață nouă. Cei de aici m-au primit cu brațele deschise. După o perioadă am început să ies din centrul pentru azilanții politici și să pot lucra. Lucrând am început să-mi fac prieteni, să le vorbesc limba și să-mi câștig existența și simpatia celor care mă ospitau. De la centrul unde locuiam ne dădeau bani de țigări și mâncare și ne sfătuiau să nu cerșim. Dar eu eram tânăr și doream să fac mai mult. Așa am început să lucrez cu pescarii localnici la prepararea și comercializarea peștelui care sosea pe insulă. Lumea de aici mă știe foarte bine și mă respectă. Eu sunt cel care știe cel mai bine să prepare peștele pentru conservare îndelungată. Mă cheamă și acum când au nevoie.” se mândrește nea Mircea.

Dezamăgit la întoarcearea în țară

Prima reîntoarcere în țara natală a fost la începutul anilor ’90. La sosirea pe Aeroportul Otopeni era foarte emoționat. Nu mai călcase niciodată pe acolo și se întorcea în țară dupa 10 ani de absență. Supriza mare a fost când au început să-l trateze ca pe un infractor. I-au urlat în față și i-au zis că este un trădător. „Cel mai tare m-a durut când mi-au zis că România nu are nevoie de oameni ca mine. De la aeroport m-am dus țintă acasă la soția și copilul meu. Între timp, cel mic, împlinise 12 ani. Am fost supraveghet în toată perioada cât am stat în România. La poarta casei noastre a stat mereu un individ. După două săptămâni m-am întors în Tenerife cu un suflet greu și cu un gust amar. Singura dorință era să-mi iau familia cu mine și să nu mai știu de nimeni și de nimic” – povestește cu tristețe Mircea Moise.

Lacrimi și un dor rămas ascuns

La primul drum făcut în România, Mircea Moise și-a convins soția să se mute cu el în Tenerife. Aici se integrase, avea de lucru, iar localnicii îl iubeau și îl stimau ca pe unul de-al lor. A fost și fiul său pe insulă dar s-a întors în România să-și termine studiile. Acum este inginer la Brașov iar nea Mircea este foarte mândru de el. Soția lui nea Mircea s-a dus la cele veșnice acum cațiva ani . Momentele grele prin care trecuse i-a declanșat o formă de diabet care i-a devenit fatală. Din acel moment trăiește singur. Are o mică pensie din România, pentru anii lucrați pe vapor și o altă pensie, la fel de mică, de la statul spaniol. Întrebat dacă și-ar mai dori să meargă în țară, nea Mircea răspunde cu o voce tremurândă: „M-aș duce cu dragă inimă dar la cum stau cu sănătatea nu-mi permit un astfel de drum„. Se uită în pământ cu nostalgie și tace. Ochii, care i se umeziseră pe loc, parcă voiau să mai dezvăluie ceva. Probabil un dor rămas ascuns!

Constantin Pletosu – Tenerife