Rata șomajului în Canare riscă să depășească 30%
Mai mulți specialiști în economie susțin că arhipelagul nu va reuși să depășească criza mai devreme de jumătatea lui 2021
Efectele negative create de coronavirus asupra economiei din Insulele Canare vor depinde de gradul de criză și de timpul cât vor dura măsurile economice în vigoare.
Deși arhipelagul nu este inclus în rândul comunităților cu risc ridicat, consecințele economice pentru insule, cu hoteluri, magazine și restaurante închise, vor fi devastatoare.
În momentul de față este foarte dificil de măsurat cât de mult va fi afectată economia arhipelagului, dar ținând cont că sectorul serviciilor reprezintă 35% din PIB iar 40% din forț de muncă se afla în turism și comerț, conturile sunt foarte simplu de făcut.
Diferența dintre criza de astăzi și ceea ce s-a întâmplat în criza din 2008 este că acum 12 ani, criza a avut o mai mică amploare, iar economia a funcționat. Problema crizei actuale este că în momentul de față nu există nici o activitate economică. În domeniul turismului, în momentul de față, nu există cerere și nici ofertă. Practic, nu există piață – a subliniat fostul Director General al Muncii, economistul, José Miguel González.
Profesorul, José Luis Rivero Ceballos, de la Facultatea de Economie Aplicată a Universitatii din La Laguna, a explicat că – a vorbi despre recesiune într-un moment excepțional precum cel pe care îl trecem acum, nu are sens, deoarece, evident, vom trece la o creștere zero în următoarele luni. Și capacitatea de recuperare va depinde foarte mult de faptul că, în cazul Insulelor Canare, vom putea închide sezonul turistic de iarnă în septembrie. Reactivarea este o chestiune de timp. În 2008, mecanismele, în special sistemul financiar, au fost greșite. Spre norocul nostru, acum, par a fi în regulă.
La întrebarea, când va începe economia arhipelagului să meargă, experții în economie chestionați spun, într-un total acord, că nu se va întampla mai devreme de al doilea trimestru al acestui an când activitatea economică a insulelor va începe să se redreseze. Anul acesta este deja pierdut – menționează profesorul, José Luis Rivero Ceballos.
„Nu ne putem juca cu un factor atât de delicat”
La rândul său, Pablo Machado, profesor de economie la Universitatea Europeană din Insulele Canare, a subliniat, de asemenea, că a face previziuni în acest moment este complicat. „Nu ne putem juca cu un factor important și atât de delicat” – a mentionat Machado. Tot el a amintit că PIB-ul Insulelor Canare este de aproximativ 46.000 de milioane de euro, dintre care 35.000 de milioane vin din sectorul serviciilor și doar 17.000 de milioane vin din turism. Cu o scădere semnificativă a PIB-ului în domeniul turistic, vă puteți face o idee unde ne putem situa – a menționat el.
Tot profesorul Machado a subliniat că aproape 30% din populația activă din arhipelg riscă în prezent să își piardă temporar locul de muncă și a subliniat că dintr-un total de 900.000 de angajați, 200.000 sunt în pericol sa ramana fara un loc de muncă. În această situație, rata șomajului ar putea atinge, în următoarele luni, peste 30%.
„Toată Europa care se află în stare de șoc”
În opinia profesorului Machado – aceasta problemă există în toată Europa care se află în stare de șoc. În acest moment, nimeni nu știe când va călători din nou. Odată ce starea de alarmă se va termina, iar mecanismele economice vor încep să funcționeze, oamenii nu vor avea resurse financiare necesare pentru vacanțele. Când piețele se vor redeschide, oamenii vor fi în continuare speriați ca va putea apare un nou focar de gripă, astfel încât, reluarea activității în turism va fi treptată și în timp.
Monica Cercan