Orchestra Filarmonică din Gran Canaria într-un lanț de concerte în cadrul proiectului OFGC21. În acest program de suflet sunt prezenți și artiști români
Municipiul Mogán din Gran Canaria va fi gazda unui spectacol care va avea loc sâmbătă, 25 iulie, de la ora 20:30, în Biserica San Antonio de Padova din localitate. Între protagoniști și violonista româncă Mariana Abăcioaie
Proiectul OFGC21 s-a născut din dorința de a aduce un strop de muzică bună în principalele localități ale insulei Gran Canaria după această perioadă de câteva luni de tăcere creată de pandemia COVID-19. Sâmbăta aceasta este și rândul localității Mogán din sud-vestul insulei să se bucure de acest program cultural realizat cu ajutorul diferitelor grupuri instrumentale care alcătuiesc orchestra în sine.
Concertul de la Mogán va începe la ora 20:30, cu participarea violoniștilor Mariana Abăcioaie și Oscar Ptchelnik, care îi vor încânta pe cei prezenți cu compoziții de Jean-Marie Leclair, Mozart și Charles-Auguste de Bériot. Intrarea va fi gratuită iar locurile libere vor fi la dispoziție până la atingerea capacității bisericii. Utilizarea măștii de protecție este obligatorie pe timpul spectacolului.
Proiectul OFGC21 a fost conceput pentru mai multe etape. Prima etapă a avut loc pe 17 și 18 iulie și a inclus repertorii cu un spectru amplu de stiluri prin ansambluri de cameră precum și prin combinații simfonice la scară mică la care a luat parte si contrabasistul român Voicu Burcă. Aceste concerte au fost deja asculate în Santa María de Guía, Moya, Telde, Teror și Tejeda. În afară de concertul de la Mogán, programul din acest weekend mai include spectacole și în Arucas, Figas, Santa Lucía de Tirajana – vineri seară și Ingenio, Agüimes, Artenara și La Aldea de San Nicolás – sâmbătă seară.
Constantin Pletosu – Las Palmas de Gran Canaria