Vor începe lucrările la ultima secțiune a Inelului Insular din Tenerife
Utilajele vor fi prezente în teritoriu la începutul lunii noiembrie
Zilele trecute a fost soluționată și o ultimă contestatie de acordare a licitației pentru construirea Inelului Insular din Tenerife.
Ministrul Lucrărilor Publice din cadrul Guvernului Insulelor Canare, Sebastián Franquis, a dispus ca toate serviciile implicate să accelereze procedurile administrative necesare începerii lucrărilor dintre El Tanque și Santiago del Teide.
O lucrare care va măsura peste 11 kilometri și care va închide inelul autostradal în Tenerife
Secțiunea de autostrada El Tanque – Santiago del Teide, lungă de 11,3 kilometri, va lega coridoarele de nord și sud ale insulei, conectând orașele El Tanque și Santiago del Teide prin două legături. Noul drum va oferi continuitate secțiunilor Adeje – Santiago del Teide, în sud și Icod de Los Vinos – El Tanque, în nord. Prin aceasta, drumurile TF-1 și TF-5 vor fi conectate la vest.
Noul drum va avea o singură bandă pe sens largă de 3,5 metri în aer liber și dublă în tunel, cu lațime de 2,5 metri. De-a lungul traseului vor exista două legături, una în El Tanque și una în Santiago del Teide, precum și un viaduct, cinci tuneluri artificiale, patru pasaje inferioare, două superioare și o pasarelă pietonală. În total, lucrarea va avea și 28 de lucrări de scurgere, 11 ziduri și un tunel de mari dimensiuni.
Unul dintre cele mai mari tuneluri din Spania
Tunelul Erjos, cu o lungime de peste cinci kilometri, va fi o lucrare unică a acestei secțiuni a Inelului Insular din Tenerife. Această lucrare subterană, care va trece pe sub masivul Teno, va fi unul dintre cele mai lungi tuneluri rutiere din Spania.
Constantin Pletosu – Tenerife