Începând de luni, 22 iunie, Vueling își va mări numărul de zboruri între Canare și Europa
După trei luni de restricții compania aeriană Vueling va începe recuperarea și extinderea rutelor sale cu Insulele Canare
Printr-un comunicat de presă dat sâmbătă, compania aeriana Vueling anunță că își va lansa programul de vară 2020 cu prima ruta către Malaga, iar primul zbor între Tenerife Nord și continent va avea loc chiar luni, 22 iunie.
Alte zboruri directe care vor fi efectuate în lunile iunie și iulie, tot de pe aeroportul Tenerife Nord, vor fi activate progresiv și vor conecta insula cu Santiago de Compostela, Granada, Zaragoza, Alicante, La Coruña, Barcelona, Bilbao și Sevilla.
În Gran Canaria, Vueling își va extinde operațiunile începând cu 26 iunie cu primul zbor tot către Malaga. În perioada imediat următoare vor fi reluate alte zboruri către Asturia – de la 1 iulie, Granada – de la 2 iulie, Valencia – de la 3 iulie, La Coruña – de la 4 iulie și Paris, aeroportul Orly – de la 18 iulie. Aceste șase rute vor fi adăugate celor trei, operate punctual în perioada de carantină, care făceau legătura cu Barcelona, Bilbao și Sevilla.
De asemenea, aeroporturile din Lanzarote, Fuerteventura și La Palma își vor recupera treptat zborurile spre destinațiile obișnuite.
În Lanzarote o va face mai întâi cu primul zbor spre Barcelona, pe 27 iunie și va continua către Bilbao pe 1 iulie, spre Valencia pe 2 iulie și Sevilla și Malaga pe 4 iulie.
De pe insula Fuerteventura, Vueling își va relua zborurile către Malaga pe 1 iulie, iar restul curselor către Barcelona, Bilbao și Sevilla vor fi reluate începând cu 4 iulie, în timp ce pe 11 iulie, din La Palma, se va relua zborul obișnuit spre Barcelona.
Constantin Pletosu – Tenerife