8 octombrie 2024
CronicăRomâni în Canare

Incendiu de proporții în Tenerife

Focul a izbucnit noaptea trecută, 15 spre 16 august și s-a extins până în momentul de față pe mai mult de 1200 de hectare de pădure. Câteva localități aflate în apropierea incendiului au fost evacuate. Este cel mai grav incendiu din ultimii 40 de ani

Incendiul a fost semnalat noaptea trecută, 15 august, la ora 23:36, când s-a dat și alarma, dar condițiile de căldură, vânt și teren accidentat au dus ca focul să cuprindă până la revărsarea zorilor de astăzi, miercuri, 16 august, peste 800 de hectare de pădure din Parcul Național Teide.

Focul este foarte puternic și se află într-o zonă complicată pentru o intervenție rapidă și eficientă. În momentul de față putem spune că este scăpat de sub control” – a avertizat noul președinte al Insulelor Canare, Fernando Clavijo, care fusese în zona calamitată cu doar câteva ore înainte de izbucnirea incendiului.

Practic, incendiul de pădure a izbucnit în noaptea de marți spre miercuri între localitatile Arafo și Candelaria, mai exact între drumurile Los Loros și Los Brezos în nord-estul insulei Tenerife și afectează în prezent aproximativ 1200 de hectare. Flăcările, care au dus la evacuarea preventivă a mai multor sate și la închiderea a două drumuri, s-au extins în mai puțin de 24 de ore și în localitățile din zonele învecinate, precum Santa Úrsula și La Victoria de pe partea nordică a vulcanului Teide.

Focul a ajuns până la limita localității Igueste de Candelaria

În momentul de față, în zonă, acționează 13 mijloace aeriene pentru stingerea incendiilor, 150 de trupe terestre și 60 de membri ai forțelor de poliție, potrivit datelor regionale de astazi, miercuri, ora 14:00, iar unitatea militară de urgență a fost deja mobilizată. Creșterea temperaturilor pe parcursul zilei a făcut ca focul să fie mai intens, potrivit declarațiilor președintelui regional: „Valul de căldură cu care ne confruntăm în această perioadă ne complică și mai mult munca” – a declarat Fernando Clavijo. Tot președintele Fernando Clavijo a anunțat și mobilizarea celor trei hidroavioane care fuseseră solicitate Ministerului Tranziției Ecologice și Provocărilor Demografice (Miteco).

Tehnicienii aflați la fața locului se așteaptă ca focul să avanseze spre localitatea El Rosario, care numără aproape 18.000 de locuitori, motiv pentru care au fost evacuate o parte dintre casele din zona Las Lagunetas și câteva sate dispersate de la kilometrul 3 al TF-523. De asemenea, au fost evacuate noile așezări din partea superioară a zonei Igueste de Candelaria.
Drumurile întrerupte sunt TF 23, între Las Lagunetas și El Portillo, și TF 523, carretera Los Loros, potrivit informațiilor furnizate de Cabildo de Tenerife.

Prognoza meteo actuală nu este una favorabilă stingerii incendiilor, iar pentru sfârșitul acestei săptămâni se prevede sosirea fenomenului Calima.

Avand in vedere densitatea fumului în zona afectată de incendiu, autoritățile din orașul Candelaria recomandă cetățenilor cu probleme respiratorii să mențină ferestrele închise și să evite practicarea activităților fizice în exterior.

De menționat că printre familiile evacuate și afectate de incendiul din Tenerife nu sunt cetățeni români!

Constantin PletosuIgueste de Candelaria