8 octombrie 2024
CronicăPoliticăRomâni în Canare

În vigoare noile măsuri de prevenire Covid 19

Guvernul Insulelor Canare a publicat în Monitorul Oficial de astăzi, vineri, 14 august, noile măsuri de prevenire Covid 19
Să vedem, cu exactitate, care sunt?
Purtarea măștii

Masca de protecție va fi obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de șase ani și se va purta în următoarele locuri și condiții:
a) Pe drumurile publice, în spațiile deschise și în orice spațiu închis pentru public, indiferent dacă se poate menține sau nu distanța de cel puțin 1,5 metri între persoane.
b) În centrele de învățământ preuniversitare, masca nu va fi obligatorie în cazul în care grupurile formate sunt stabile, sau când sunt așezate la mese aflate la o distanță de cel puțin 1,5 metri.
c) În unitățile și serviciile hoteliere și de catering, inclusiv baruri și cafenele, obligația de a folosi masca este exclusă numai în momentul consumului de alimente sau băuturi.
d) În parcuri și grădini din afara centrelor populate, obligația de a folosi masca este exclusă atât timp cât afluxul de persoane permite menținerea distanței de siguranță de cel puțin 1,5 metri.
e) Pe plaje sau în piscine, se exclude obligația de a folosi masca în timpul scăldării sau în timpul șederii fără mișcare dar cu condiția ca respectarea distanței de siguranță între personele care nu locuiesc împreună să fie garantată. Utilizarea măștii va fi obligatorie la intrările, deplasările și plimbările care au loc în aceste spații.
f) Proprietarii acestor unități care oferă serviciile enumerate mai sus sunt obligați să creeze toate condițiile cerute de lege.
g) Utilizarea măștii este recomandată și în spații private, atât deschise cât și închise, atunci când se organizează întâlniri cu persoane din diferite grupuri familiale sau care nu locuiesc împreună.

Fumatul interzis!

a) Fumatul va fi interzis pe toate drumurile publice sau în spațiile deschise unde nu se va putea utiliza nici un fel de instrument de inhalat fum de tutun, dacă nu se poate garanta o distanță de cel puțin 2 metri între persoane.
b) Se interzice fumatul în orice spațiu public închis, în orice local de distracție sau de petrecere a timpului liber, restaurante, hoteluri și orice alt tip de unitate deschisă publicului.

Hotelurile și restaurantele

Este obligatorie respectarea distanței de minim 1,5 metri între mese. Numărul maxim de persoane la o masă, fie în interior sau în aer liber, va fi de zece persoane. Unitățile sunt obligate să afișeze corespunzator aceste măsuri.

Viața de noapte

Cluburile, discotecile și alte unități cu program de noapte pot lucra cu publicul doar în spațiile deschise, pentru consumul la masă. Capacitatea de ocupare a teraselor nu poate fi mai mare de 75%. Ringurile de dans nu pot fi folosite.

Excursiile pe mare

Ambarcațiunile care oferă excursii pe mare pot folosi doar spațiile deschise oferind doar consumul de băuturi sau mâncăruri la masă. Capacitatea de ocupare a acestor spații nu poate depăși 75%.

Întâlnirile sociale sau de familie

Este recomandat ca toate tipurile de întâlniri ale persoanelor care nu locuiesc împreună dar se reunesc în spații private, să fie limitate la maximum 10 persoane chiar și atunci când se poate garanta distanța de siguranță.

Constantin Pletosu

One thought on “În vigoare noile măsuri de prevenire Covid 19

  • Este bine stiut de decenii cat de daunator este fumatul in general. Tabagismul face mai multe victime decat Sars Cov 2 si cu toate acestea niciun stat nu l-a interzis. De teama rebeliunilor de starda !? Sau pentru banii ce intra la buget ? Dar niciun ziarist nu scrie despre asa ceva. Acum cu mastile e noua gaselnita. Logic faptul ca din vanzarea mastilor cineva face si profituri. Si sunt multe pe stocuri deja. Trebuiesc vandute, nu-i asa ? Iar adevaratul profit nu este in vanzarea mastilor ci el naste dupa purtarea lor indelungata.

Comentariile sunt închise.