23 martie 2025
CronicăPoliticăRomâni în Canare

Care sunt sărbătorile și zilele libere din insulele Canare pe anul 2025?

Sunt în total 11 sărbători comune întregii regiuni autonome, la care se adaugă cea specifică fiecărei insule și cele două sărbători locale în funcție de municipalitate

Consiliul Regional al Guvernului a aprobat calendarul sărbătorilor legale din Insulele Canare pentru anul 2025, stabilind care vor fi zilele nelucrătoare dar plătite din acest an.

Vor exista, în total, 11 sărbători publice, comune întregii regiuni autonome, la care se adaugă cea specifică fiecărei insule și cele două sărbători locale în funcție de municipalitate.

Care vor fi zilele de sărbătoare ale regiunii autonome?

  • 1 ianuarie: Anul Nou
  • 6 ianuarie: Botezul Domnului
  • 17 aprilie: Joia Mare
  • 18 aprilie: Vinerea Mare
  • 20 aprilie: Învierea Domnului
  • 1 mai: Ziua Muncii
  • 30 mai: Ziua Insulelor Canare
  • 15 august: Adormirea Maicii Domnului
  • 1 noiembrie: Ziua Tuturor Sfinților
  • 6 decembrie: Ziua Constituției Spaniole
  • 8 decembrie: Neprihănita Zămislire
  • 25 decembrie: Nașterea Domnului
Zilele libere de la insulă la insulă

Fiecare insulă are o sărbătoare specifică, legată de sărbătorile sale locale:

  • Tenerife: 3 februarie, Maica Domnului de Candelaria
  • El Hierro: 5 iulie, Coborârea Maicii Domnului de los Reyes
  • La Palma: 5 august, Maica Domnului de Las Nieves
  • Fuerteventura: 19 septembrie, Maica Domnului de la Peña
  • Gran Canaria: 8 septembrie, Maica Domnului del Pino
  • Lanzarote și La Graciosa: 15 septembrie, Maica Domnului a Vulcanilor
  • La Gomera: 6 octombrie, Maica Domnului din Guadalupe

Să nu uităm că anul acesta Sfintele Sărbători de Paște pentru credincioșii Bisericii Ortodoxe vor fi pe 20 aprilie și vor fi în aceeași perioadă cu Paștele Bisericii Catolice.