A sosit Consulatul Itinerant
Echipa consulară va lucra cu publicul în Tenerife de pe 17 până pe 21 octombrie iar de pe 22 până pe 24 octombrie va fi în Gran Canaria
O echipă a secției consulare a Ambasadei României în Regatul Spaniei a ajuns astăzi în Adeje – Tenerife unde timp de patru zile va oferi servicii consulare câtorva sute de cetățeni români rezidenți pe această insulă. În Tenerife echipa consulară va fi gazduită de Escuela de Seguridad y Convivencia – Calle Beneharo las Nieves, Adeje – Aula 7, iar programul cu publicul va începe în fiecare zi la ora 9:00.
Vor fi preluate solicitări de pașaport, titluri de călătorie și vor fi înmânate procuri de tot felul, solicitări făcute de cetățenii români până la data de 7 octombrie 2020, la adresa de e-mail pusă la dispoziția publicului cu trei săptămâni în urmă. Activitatea Consulatului Itinerant se va desfășura respectând cu strictețe normele sanitare impuse de situația pandemică actuală. Vor fi primiți EXCLUSIV cetățenii care au obținut programare prealabilă, păstrându-se în orice moment distanța de securitate sanitară.
Va fi obligatorie purtarea măștilor!
Între 22 și 24 octombrie 2020, echipa consulară se va deplasa în Telde – Gran Canaria, unde va lucra și aici, EXCLUSIV, cu cei care au obținut programare. În Gran Canaria gazda va fi, ca de obicei, Consulatul Onorific al României în Insulele Canare – Calle, Alférez Quintana Suarez, nº18. Și aici, programul cu publicul va începe de la ora 9:00.
Constantin Pletosu
Am avut programare în Tenerife pentru schimbarea pașaportului. M-am prezentat la ora stabilită și, suprinzător, am fost chemată imediat. Totul a durat mai puțin de 10 minute. Cei din organizare dar și domnii veniți de la Madrid s-au comportat impecabil. După experiențe negative anterioare, avute în țară, nici nu-mi venea să cred ce mi se întâmplă și că se poate și altfel.
Felicitări, dragi români!