Când acasă e în altă țară

M-am îndrăgostit de frumusețea Spaniei, de diversitatea și de oamenii ei

M-am născut departe de țara în care locuiesc acum, într-un sat frumos din Transilvania. Acolo pe dealurile mele credeam că pot atinge cerul și tot acolo aveam rădăcinile și o familie mare și frumoasă. A durut când am plecat să studiez la liceu în Cluj Napoca dar știam că nu există drum înapoi pentru că voiam să studiez și să merg mai departe.

Când am ajuns în Spania în 2004 mi-a fost greu pentru că am schimbat tot ce știam și nu vorbeam spaniola. Am învățat să iubesc locurile și oamenii din țara adoptivă. Pe măsură ce învățam mai bine limba spaniolă înțelegeam mai bine istoria și cultura unui popor fascinant. Mi-a plăcut de la început bucuria de a sărbători, optimismul și umorul spaniolilor. E interesantă relația lor cu barurile ca mod de socializare. Și pentru că au multe zile cu soare pe an se întâlnesc mereu la terase, prin parcuri și prin orașe. E fascinantă dragostea lor pentru viață, mândria pentru produsele naționale ca uleiul de măsline sau șunca (el jamón) și pasiunea pentru gastronomie.

Când am început să învăț spaniola am avut câteva surprize lingvistice referitoare la cuvintele din spaniolă care se asemănau foarte mult cu corespondentele lor din română dar care aveau inversate anumite litere, omiteau sau adăugau anumite sunete, ca de exemplu în cuvintele: cocodrilo (crocodil), Dinamarca (Danemarca) propio (propriu), sustantivo (substantiv) adjetivo (adjectiv), respeto (respect), contrato (contract) inmediato (imediat), inmigrante (imigrant). Surprinzător a fost  și cuvântul progenitor, care în spaniolă e predecesor, părinte dar în română, cuvântul progenitură e descendent, se referă la urmași, la copii.

Cuvintele care-mi plac pentru încărcătura lor semantică sunt: disfrutar (a te bucura din plin), espabilar (a te trezi, a începe să faci ceva cu viața ta) și ojalá (ce bine ar fi dacă) care exprimă atât de mult într-un singur cuvânt. Alte cuvinte interesante în spaniolă sunt: madrugar (a se trezi de dimineață) sobremesa (nu e doar un cuvânt, e un obicei de a rămâne de vorbă la masă) și există chiar un cuvânt care exprimă dorul după țara natală: morriña. E interesantă expresia vergüenza ajena, care se referă la faptul că ți-e jenă de rușinea unui străin care se află într-o situație stânjenitoare. E interesant uzul cuvântului amante ca iubitor, ca în exemplul amante de la naturaleza (iubitor al naturii). E surprinzător uzul numelor biblice, în special la persoanele în vârstă. Există chiar numele Jesús (Isus). Am observat cât de mult se aseamănă proverbele românești cu cele spaniole. Iubirea pentru vocabularul limbii spaniole nu m-au făcut să uit cuvintele mele preferate din limba română: foșnet, prispă, dor, vatră, codru, livadă, acasă, amurg, hoinară, izvor, cuminte, omăt. Le voi păstra mereu în suflet.

M-am îndrăgostit de frumusețea Spaniei, de diversitatea și de oamenii ei, am început să le înțeleg umorul și să mă integrez. Am citit mari autori spanioli sau din literatura hispanică în original și m-au sedus expresiile artistice pe care le înțelegi dar dacă știi limba spaniolă în toată splendoarea ei. Am rămas fără cuvinte făcând rute prin Pirinei, vizitând Alhambra din Granada, făcând excursii în Toledo, Sevilla, Ibiza, Tenerife sau Gibraltar. Nordul Spaniei e absolut fabulos și uneori îmi amintea de Carpații mei dragi. Multe orașe păstrează vibrația trecutului în cetăți, castele și palate. Apreciez respectul lor pentru trecut, modul în care își conservă patrimoniul. Mă simt acasă în Spania, fără să fi uitat sau să fi încetat vreodată să-mi iubesc țara natală. Când joacă echipa Spaniei, simt să joacă ai noștri, am emoții, sufăr sau mă bucur când câștigă. Îmi plac mijloacele de transport în comun și calitatea șoselelor din Spania iar o călătorie cu trenul de mare viteză e o experiență grozavă.

Trebuie să mărturisesc că mă simțeam dezrădăcinată la început, pierdută între două lumi, înstrăinată. Dar am învățat să-mi iau rădăcinile cu mine și să le transform în aripi. În Spania mă simt acasă. Lucrez în continuare cu elevi români, așa cum am făcut în România, păstrăm tradițiile și sărbătorile românești dar și cele spaniole cum ar fi obiceiul de a mânca 12 boabe de struguri la revelion. Pot să mă întorc în România destul de des, țin legătura cu familia și prietenii de acolo. Deși locuiesc în Spania de peste 20 de ani, din cauza accentului meu încă sunt întrebată de unde vin iar uneori mi se spune că am accent italian. Dar asta nu mă deranjează pentru că sunt mândră de originile mele. Viața mea e un zbor între două lumi.

L-am cunoscut recent pe Antonio. Mi-a plăcut când a zis că acasă pentru el, e România. Eu îi scriu în română și mă înțelege, el îmi scrie în spaniolă și-l înțeleg. Ne-am împrumutat limba și țara și am devenit, amândoi, mai bogați. Când călătorești și când înveți o limbă străină, orizontul tău se deschide și nu doar înțelegi mai bine lumea dar devii mai fericit. Am învățat să-mi îmbrățișez cele două culturi, să fac loc în inimă celor două țări și să iubesc cele două limbi ale mele. Îmi place să cred că locuind în altă țară m-a ajutat să devin o persoană mai înțeleaptă și să renunț la prejudecăți sau clișee. Poate că într-o zi mă voi în toarce acasă în România, până atunci mă bucur de a călători peste tot în lume.

Teodora Gabriela Soporan, profesoară de Limbă, cultură și civilizație românească în Alcalá de Henares, Madrid, autoarea volumului de poezii Hoinară (2025).

Casa mea este România!

Cuando surgió la ocasión de vivir en Rumanía, aún me costaba diferenciar la capital de este país con la de su vecino occidental, Hungría, con apenas dos letras distintas entre ellas en español.

Además de la dificultad con el nombre de la capital, poco más sabía de este país, más allá de Ceasescu, Nadia Comaneci y algún jugador de fútbol.

Llegué a Rumanía en 2008, cuando en la televisión rumana estaba muy de moda un anuncio de un refresco en el que una mujer decía las frases: „Antonio, fa freddo!” y „Antonio, fa caldo!”. No es un nombre muy común en Rumanía, así que cuando me presentaba no me quedaba más remedio que aguantar la inevitable referencia a este anuncio.

De las primeras cosas que hice en este país fue ir con mi mujer a visitar a su familia al pueblo, „la țară”. Fuimos a visitar a algunos de sus parientes y no podía entender entonces por qué todos me daban a tomar alcohol potente (țuică, palincă) ANTES de comer. Yo les decía que en mi país el alcohol se toma al final, a modo de digestivo, con el postre y el café. Ellos me decían que en Rumanía se toma antes, para abrir el apetito y para que la comida entre mejor.

Otro aspecto que a lo largo del tiempo me ha llamado la atención es la capacidad que los rumanos tienen de aprender los idiomas. En el caso del español, idioma que enseño a estudiantes extranjeros, lo que para otras nacionalidades tardo un año en enseñar, para el estudiante de lengua rumana se puede hacer en un par de meses. Sin duda el hecho de que se trate de dos lenguas romances influye mucho, pero también creo que la mayoría de los rumanos tienen una habilidad especial con los idiomas, extranjeros que adquieren a un ritmo muy rápido y con una pronuncia excelente, en muchos casos.  

Me gusta comparar las palabras entre ambos idiomas. Es interesante observar la existencia de algunos falsos amigos, es decir, palabras que son parecidas, incluso iguales, en ambas lenguas y que tienen significados distintos (constipado o constipat, miel, plata, mal, etc.). Y también me gustan los juegos de palabras, que son mis tipos de chistes preferidos. El mejor chiste que he escuchado en rumano es tan sencillo como este: „Ce face curcanul când își pierde curca?”. Te dejo tiempo para pensarlo, y si no sabes la respuesta, la puedes leer al final del artículo. 

Casi veinte años viviendo en Rumanía hacen que este país se haya convertido en algo más que mi segundo país: es la tierra donde he pasado la mayor parte de mi vida adulta, donde han nacido mis hijos y el lugar al que todos llamamos casa.

Hace poco, hablando con un extranjero, me preguntaba cómo eran los trámites para abrir una empresa en España. Le dije que no tenía ni idea, porque no había pasado por esa experiencia en España, pero sí le podía dar información al respecto sobre Rumanía. Lo mismo me pasa cuando me preguntan por la realidad del sistema educativo, de los hospitales o de las guarderías: conozco la realidad rumana, la que he experimentado y sobre la cual puedo opinar con conocimiento de causa.

Yo salí de casa a los 18 años, para iniciar estudios universitarios en otro país, y desde entonces no he regresado a vivir a mi ciudad de nacimiento. Esta primera experiencia fuera del hogar me enseñó que, si bien no es fácil estar fuera de casa, lo cierto es que también te provoca un cambio de perspectiva: de repente, una serie de posibilidades que no te planteabas en casa pasan a ser una posibilidad en el extranjero.

Esa libertad de hacer muchas cosas la he sentido con especial fuerza en Rumanía. En España, muchos negocios son asuntos de familia que han pasado de generación en generación, y muchas veces a uno le da la impresión de que todo es muy estable, inmóvil y resulta difícil de acceder a determinados ámbitos. En Rumanía las cosas no son así, todo el mundo puede hacer lo que se proponga, no hay ese aire de inmovilidad en el ambiente, el país disfruta de un capitalismo joven donde hay muchas puertas de entrada e innúmeras posibilidades para quienes quieran dedicarse a lo que les apetezca.

He pasado casi dos décadas siendo el extranjero en un país donde, hasta hace mucho, no había tantos, y me han tratado de maravilla. Lo volvería a hacer de nuevo, sin duda.

Y para concluir, comentarte que „atunci când curcanul își pierde curca… se descurcă!”. Más allá del juego de palabras, me parece una excelente categorización de este pueblo, lleno de gentes acostumbradas a superar las adversidades y que resultan muy difíciles de desanimar cuando se proponen cualquier cosa.   

Antonio Madrid