Sub soarele din Tenerife, IA românească a strălucit din nou
Artă, tradiție și suflet românesc în Puerto de la Cruz – Tenerife
Într-o atmosferă plină de culoare și emoție, românii din Tenerife au sărbătorit ieri, sâmbătă, 21 iunie, „Ziua Universală a Iei Românești” așa cum numai sufletul românesc știe să o facă: printr-o împletire armonioasă de tradiție, artă și comuniune.

Începând cu ora 11:30, la Sala Lido de la Lago Martianez din Puerto de la Cruz, veșmintele strămoșești au prins viață alături de tablouri vibrante în cadrul unei expoziții care a adus laolaltă istoria, cultura și inspirația unui neam. Expoziția va fi deschisă până pe 29 iunie și va avea următorul orar: de luni până vineri de la ora 17:00 la ora 21:00. Sâmbătă și duminică orarul va fi de la ora 10:00 la ora 14:00 și de la ora 17:00 la ora 21:00.
Evenimentul, organizat de Asociația Românilor din Insulele Canare – RUMACAN, în parteneriat cu Primăria orașului Puerto de la Cruz și cu Consulatul Onorific al României în arhipelag, a fost mai mult decât o simplă aniversare – a fost o renaștere.
După o perioadă de tăcere, Asociația Românilor din Insulele Canare, RUMACAN, a revenit în forță cu o viziune nouă: aceea de a construi punți între comunități, între trecut și prezent, între spiritul românesc și peisajul multicultural al insulelor.

Sub tema „Satul românesc – sursă de inspirație în tradiții și în artă”, cei doi artiști români debutanți – Mariana Robu și Gabi Vălean – și-au deschis sufletele prin culoare, formă și simbol. Lucrările lor sunt o pledoarie pentru frumusețea lumii rurale, pentru simplitatea care inspiră și emoția care vindecă. Fiecare pată de culoare a spus o poveste și a șoptit un fragment de istorie.

Expoziția deschisă la Sala Lido din Puerto de la Cruz a inclus și două costume populare autentice din Moldova, femeie și bărbat, care au o vechime de peste 150 de ani.

Evenimentul organizat în Puerto de la Cruz a atras nu doar români cunoscuți ai comunității, ci și chipuri noi – turiști curioși, localnici emoționați și români care au păstrat vie în suflet dorința de apartenență. A fost un eveniment al reîntâlnirilor, al descoperirilor și al mândriei de a fi român, chiar și departe de casă.

Așa a început un nou capitol pentru RUMACAN – sub semnul artei, al tradiției și al comunității. Pentru că, indiferent de distanțe, IA românească, arta și spiritul satului românesc vor continua să ne adune, să ne inspire și să ne definească.
La acest eveniment important pentru românii din Canare s-a reluat și proiectul „Dăruiește o Ie” lansat cu ani în urmă de consulul onorific Alina Elena Râmaru, care are ca scop promovarea acestui obiect de vestimentație atât de prețios pentru noi, românii și care constă în dăruirea unei Ii către o persoană importantă din Insulele Canare care să îmbrace cămașa românească în ziua de 24 iunie. Până astăzi, Ia românească a fost prezentată în Parlamentul de la Madrid dar și în cel din Insulele Canare. Ieri, la evenimentul de la Puerto de la Cruz, cea care a primit cadoul a fost consiliera cu probleme culturale de la Primăria din Puerto de la Cruz, Desiré Díaz.

Mulțumim Consilierei cu probleme culturale de la Primaria din Puerto de la Cruz, Desiré Díaz, pentru prezență la inaugurare, dar și pentru ajutorul acordat la buna desfășurare a evenimentului, mulțumim Consulului onorific al României în arhipelag, Alina Elena Râmaru, pentru frumoasele cuvintele de încurajare dăruite la inaugurare, mulțumim familiei Bogdan din Puerto pentru ajutorul oferit la organizare, multumim membrilor din consiliul director al Asociației RUMACAN, Constantin, Cecilia, Gabi și Andreia, dar și tuturor celor care au contribuit cu mai mult sau cu mai puțin la buna desfășurare a acestui eveniment!