Un Cervantes „născut” la Onești a ajuns la Universitatea din Las Palmas de Gran Canaria

Continuă seria evenimentelor culturale create de Ambasada României la Madrid și Consulatul Onorific al României în Insulele Canare

După vernisajele pictoriței Luminița Pătrățeanu care au avut loc pe 13 și 15 ianuarie, primul la Ambasada României din Madrid iar cel de-al doilea la Consulatul Onorific din Gran Canaria, șirul evenimentelor culturale a continuat și săptămâna aceasta. Prin intermediul Clubului Rotary din Arucas, artista oneșteancă a ținut să dăruiască mai multe lucrări personale, unele dintre ele ajungând la Complexul Spitalicesc Universitar Insular Materno-infantil din Gran Canaria iar una la Spitalul Universitar Candelaria din Tenerife.

Momentul donației de la Complexul Spitalicesc Universitar Insular Materno-infantil din Gran Canaria

Una dintre lucrările care a impresionat foarte mult și care-l reprezenta pe Cervantes a poposit astăzi la Universitatea din Las Palmas.

Este o mare onoare să mă aflu astăzi aici. Astrele au ales să vorbim despre Cervantes, la doar două zile de la împlinirea a 417 ani de la primul tipar al operei sale de la Madrid și la doar 4 de la ziua poetului național al culturii române, Mihail Eminescu. Vin dintr-un oraș în care funcționează de circa 55 de ani o fundație națională care poartă numele scriitorului și criticului literar George Călinescu, iar de emulația creată de aceast fenomen cultural au beneficiat generații, printre care și a mea. De asemenea, vin din locul de unde a zburat spre culmi Nadia Comăneci, emblemă a orașului meu cu oameni onești și care, nu întîmplător poartă numele de Onești” – a declarat plină de emoție, Luminița Pătrățeanu în fața gazdelor care au așteptat-o la Universitatea din Las Palmas. La eveniment au fost prezenți, Jin Taira – vicerector de la Internacionalizatión, Movilidad y Proyección International, Lucas Perez – director și profesor de drept internațional și Cristina Roca – vicerector cu probleme de cultură în cadrul Universității din Las Palmas.

Bucuria, onoarea, miracolul de a fi în acest loc absolut unic pe Terra, încîntător și extrem de interesant ca microclimat, geografie, constituție, cu oameni speciali se datorează invitației pe care am primit-o din partea Ambasadei României la Madrid și a Consulatului Onorific al țării mele în Insulele Canare, într-o perioadă gri a Umanității numită Pandemia Covid. Această perioadă ne-a apropiat sufletele și ne-a adus împreună într-un proiect comun numit „A tender spanish story„, al cărui vernisaj a avut loc succesiv la Madrid și Telde – Gran Canaria” – a completat artista.

Întâlnirea de la Universitatea din Las Palmas

Împreună cu lucrarea în care l-a pictat pe marele Cervantes, Luminița a mai oferit Universității din Las Palmas cartea „Scrisori către o tînăra gimnastă” apărută la Edtura Humanitas și scrisă de Nadia Comăneci, unde, Ingrid Istrate, director Clubul Sportiv Municipal Onești a scris o dedicație pentru gazdele artistei oneștence: „Cu gratitudine, pentru promovarea valorilor românești„.

M-a surprins forța și în același timp sensibilitatea artistei Luminița Pătrățeanu. Lucrările ei au lăsat o amprenta profundă în mintea și în inimile celor care au venit să le admire în expoziția din Gran Canaria. Acest prim pas a deschis o poartă spre noi proiecte și spre noi colaborări în promovarea valorilor românești pe aceste meleaguri. Cu ocazia donației făcute de Luminița Pătrățeanu la Universitatea din Las Palmas, vicerectorul Facutății de Filologie a refăcut invitația către autoritățile române de a crea, la cererea studenților, un lectorat în limba româna în cadrul acestei instituții de învățământ universitar” – a declarat Alina Elena Râmaru, Consul Onorific al României în Insulele Canare.

Constantin Pletosu

One thought on “Un Cervantes „născut” la Onești a ajuns la Universitatea din Las Palmas de Gran Canaria

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.