Dacă aveți mai mult de 16 ani puteți solicita programare pentru vaccin

Platforma online, care se blocase astăzi din cauza numărului mare de solicitanți, este destinată tuturor rezidenților din Insulele Canare

Ministerul Sănătății din Guvernului Insulelor Canare, prin intermediul Serviciului de Sănătate Canariene, pune la dispoziție începând de astăzi, luni, 24 mai, un formular web prin care orice locuitor al insulelor, indiferent de vârstă și de insula pe care locuiește, poate solicita o programare pentru a fi vaccinat împotriva COVID-19. Pentru a putea completa formularul oferit online doritorii trebuie sa acceseze site-ul www.canariassevacuna.com

În acest formular online cetățeanul va completa câteva spații cu numele complet, DNI sau NIE, după caz și numărul de telefon mobil pentru a putea fi contactat. Informațiile furnizate vor fi verificate în baza de date a Ministerului Sănătății, iar în termen de maximum 24-48 de ore, pacientul va primi un SMS cu programarea pentru a fi vaccinat la unul dintre punctele de vaccinare situat în zona sa de rezidență.

Programările vor fi facute în baza vârstei fiecărui cetățean astfel încât până la sfârșitul verii toți doritorii să fie vaccinați împotriva Covid-19.

Constantin Pletosu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *