Loro Parque își redeschide porțile cu mare entuziasm

Deschiderea parcului va avea loc sâmbătă, 1 mai 2021. Toate persoanele care au avut un abonament de intrare anual și nu au reușit să-l folosească din cauza pandemiei, o vor putea face acum.

Noutatea care a bucurat foarte mult publicul din Tenerife și nu numai, a fost anunțată într-o conferință de presa astăzi, 22 aprilie 2021, de către Wolfgang Kiessling – președintele acestui important parc de pe insula veșnicei primăveri. Astfel, după mai bine de 13 luni de închidere forțată din cauza crizei de sănătate provocate de COVID-19, Loro Parque își redeschide porțile cu mare entuziasm sâmbăta viitoare, 1 mai. Începând de joi, 29 aprilie, vor avea acces în parc toate persoanele care au achiziționat un card anual de intrare și nu s-au putut bucura de el pe parcursul anului 2020.

Președintele Loro Parque a ținut să sublinieze în fața presei cât de dificil a fost ultimul an, dar a dat asigurări că, în ciuda circumstanțelor create, și-au continuat angajamentul față de bunăstarea și îngrijirea celor peste 40 de mii de animale pe care le au în grijă. În plus, multe dintre atracții au fost renovate, au fost create noi spații și au fost amenajate noi grădini luxuriante și spații verzi, pe lângă faptul că au fost concepute și pregătite noi prezentări, cu scopuri educaționale care sa reflecte cu adevărat dragostea și legătura pe care o au zi de zi cu animalele.

Wolfgang Kiessling – președintele Loro Parque Tenerife

Credem că trebuie să fim printre primii care să ajutăm la ieșirea din această letargie în care ne aflăm de mai bine de un an” – a declarat Kiessling. „Parcul este mai frumos ca oricând și mă bucur să putem oferi această minune vizitatorilor peste doar câteva zile” – a continuat el plin de entuziasm.

La eveniment au fost prezenți Marco Antonio González Mesa – primarul orașului Puerto de la Cruz dar și Carolina Rodríguez Díaz – consilier pentru dezvoltarea turismului și progresului economic a orașului.

Constantin Pletosu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *