O nouă rundă de negocieri pentru dubla cetățenie a românilor din Spania

Ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, s-a întâlnit astazi, la București, cu ministrul spaniol de externe, Arancha González Laya, unde au discutat, printre altele și despre dubla cetățenie a românilor rezidenți în Regatul Spaniei care doresc să devină și cetățeni spanioli

La sfârșitul întâlnirii ministrul Bogdan Aurescu a declarat pentru presă: ”Am reiterat astăzi doleanţele pe care comunitatea română din Spania ni le transmite constant legate de dubla cetăţenie. Înţelegem considerentele legale şi constituţionale pe care le are partea spaniolă. Sperăm să putem găsi soluţii”, a spus Aurescu, citat de agenția de știri Agerpres.

La rândul său, ministrul de externe spaniol, Arancha González Laya, a declarat ziariștilor prezenți: Spania găzduieşte o mare comunitate de români, peste un milion de persoane, pe care i-am primit cu braţele deschise iar contribuţia lor la societatea noastră este apreciată foarte mult. Vorbim despre persoane, români şi românce, care fac Spania să fie mai bogată, dar şi o societate mai deschisă şi mai tolerantă. Aşa cum i-am spus și domnului ministru, apreciem foarte mult contribuţia populaţiei române la societatea spaniolă şi de asemenea vrem să le răspundem la solicitările pe care ni le-au înaintat astăzi cu privire la dubla cetăţenie” – a declarat Arancha González Laya.

Declarația ministrului spaniol de externe este foarte importantă în condițiile în care Spania nu acceptă dubla cetățenie decât în cazuri de excepție, iar mulți români, care s-au stabilit în Spania, încep să renunțe la cetățenia română pentru cea spaniolă.

Arancha González Laya a anunțat că o nouă reuniune a celor două guverne, român şi spaniol, va avea loc, cel mai probabil, la jumătatea acestui an. Șefa diplomației spaniole s-a aflat astăzi, miercuri 3 februarie, în vizită oficială în România, în contextul celebrării a 140 de ani de relaţii diplomatice dintre cele două țări, România – Spania.

Constantin Pletosu

3 comentarii la „O nouă rundă de negocieri pentru dubla cetățenie a românilor din Spania

  • 4 februarie 2021 la 07:42
    Permalink

    Ar fi foarte bine sa putem dobândi dubla cetățenie.

    Răspunde
  • 17 mai 2021 la 13:06
    Permalink

    Buenos días,

    Espero que se pueda hacer posible. Llevo 16 años aquí, desde los 11 años, estudiando y contribuyendo a través de mi trabajo. Estaba planteándome sacar la nacionalidad ya que me siento bien aquí y construí mi vida aquí.

    Răspunde
    • 5 iulie 2021 la 14:44
      Permalink

      Ya solicite la nacionalidad española pero me da pena renunciar a la rumana ojalá se llegué a un acuerdo entre países pronto gracias

      Răspunde

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *