Revin restricțiile și în Insulele Canare. Grupuri de maxim 10 persoane în restaurante

Vânzarea și consumul de băuturi alcoolice pe stradă sunt interzise. Amenda pentru această infracțiune s-a dublat

Purtătorul de cuvânt al Guvernului Insulelor Canare, Julio Pérez, a explicat luni seara că în insule s-au înăsprit măsurile restrictive derivate din criza coronavirusului, limitându-se la grupuri de maxim 10 persoane care vor putea mânca în același timp, la aceeași masă, într-un restaurant, precum și la extinderea obligației de purtare a măștii în locurile închise.

Julio Pérez – purtătorul de cuvânt al Guvernului Insulelor Canare

Pérez a mai explicat, într-o conferință de presă, că obligativitatea utilizarii măștii de protecție de până acum este extinsă la „orice spațiu public închis dar deschis publicului”. În plus, pentru spațiile deschise, se menține regula distanței de 1,5 metri între persoane.

Măști și în restaurante
În restaurante masca este obligatorie

În cazul restaurantelor, Pérez a specificat că masca este obligatorie, cu excepția momentului consumării. În același timp magazinele vor fi obligate să marcheze cât mai vizibil distanța dintre clienți.

Tot aseară a fost clarificat aspectul vânzării și consumului de băuturi alcoolice pe stradă care sunt interzise iar pentru această infracțiune dar și pentru nepurtarea măștii amenzile s-au dublat. Executivul din arhipelag recomandă utilizarea măștii la întâlnirile cu persoane care nu locuiesc în același nucleu familial, precum și evitarea spațiilor închise unde sunt mulțimi de oameni.

Din acest moment ghizii din turism pot lucra cu grupuri de până la 55 de persoane

Ghizii din turism vor putea lucra cu grupuri de până la 55 de persoane, atâta timp cât regulile de distanță și purtare a măștilor sunt respectate. Dacă până astăzi se putea lucra cu grupuri de până la 25 de persoane, din acest moment se poate trece la grupuri de 55 de persoane, aceasta fiind de fapt capacitatea maximă a unui autocar.

Constantin Pletosu – Santa Cruz de Tenerife

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.