Unde mai pot merge românii în vacanțe? Care țară ne intezice intrarea pe teritotiul său?

După performanța negativă din ultima perioadă, tot mai multe țări din Europa impun restricții și interdicții de călătorie celor care pleacă în vacanțe din România

Am depăși cu mult șapte luni de la declanșarea crizei coronavirus și pandemia continuă să își facă simțită prezența printre noi. Dacă în urmă cu 2 luni, România se lăuda cu performanța de a controla pandemia de COVID-19, iată că în prezent a ajuns „oaia neagră” a Europei.

Care sunt țările fără resticții pentru români?

În ordine alfabetică lista țărilor care încă nu pun restricții de intrare pe teritoriul lor cetățenilor români.
Albania, Bulgaria, Croația, Elveţia, Franța, Germania, Malta, Polonia, Portugalia, Regatul Ţărilor de Jos – Olanda, Serbia, Spania, Suedia, Turcia.

Cetățenii români pot merge încă în aceste țări atât în scop turistic cât și pentru lucru dar nu este exclus ca de la o zi la alta să apară noi modificari în acest sens în funcție de evoluția pandemiei de COVID-19. În statele din lista de mai sus nu se cer teste negative de COVID-19 și nici nu se intră în izolare.

Lista țărilor unde românii nu mai pot intra liber!

În mai puțin de 15 zile s-au schimbat foarte multe legat de libertatea de a călători a românilor prin anumite țări. Unele state chiar au închis granițele pentru cei care sosesc din România. Altele au început să solicite un test negativ de COVID-19. Însă cele mai multe dintre ele impun carantină sau izolarea la domiciliu odată ce le-a fost trecut hotarul.

În ordine alfabetică țările europene care impun restricții românilor și condițiile speciale cerute de acestea cetățenilor noștri:

⛔️Austria
Conform noilor măsuri luate de guvernul de la Viena, începând cu data de 27 iulie 2020, ora 00:00, accesul cetățenilor români și ai statelor membre UE care provin din România cu destinația Austria este permis doar dacă dețin un test biologic molecular negativ pentru SARS-CoV-2, dar nu mai vechi de 72 de ore de la data prelevării. Certificatul trebuie sa fie în limba germană sau engleză. În lipsa acestuia, persoanele respective sunt obligate să se supuna timp de 10 zile unei izolări la domiciliu sau într-o locație adecvată. Costurile carantinei vor fi suportate de către persoana în cauză. Dacă testul biologic molecular pentru SARS-CoV-2 efectuat în perioada izolării este negativ, izolarea instituită pe perioada celor 10 zile se suspendă.
România nu impune restricții de călătorie pentru cei care călătoresc din Austria spre țara noastră!

⛔️Belgia
Belgia a introdus restricții de călătorie doar pentru 24 de județe din România care sunt pe lista roșie, restul României fiind pe o listă portocalie. Toate persoanele, care intră în Belgia, vor fi obligate să completeze formularul online, Passenger Locator Form. Toți cei ce vor dori să călătorească în Belgia, pornind din regiunile menționate mai sus, vor intra în carantină și vor fi testați de COVID-19. Testul va fi efectuat de autoritățile belgiene. De mentionat ca Belgia interzice călătoriile în scop turistic din aceste regiuni ale României.

⛔️Bosnia şi Herţegovina
În această țară se permite accesul românilor doar cu test COVID-19 negativ la purtător. Măsura a fost luată în data de 16 iulie 2020. Testul va trebui efectuat în ultimele 48 de ore anterior momentului intrării în Bosnia și Herțegovina.
Cei ce călătoresc din Bosnia și Herțegovina spre România vor intra în carantină la domiciliu.

⛔️Cehia
Începând de astăzi, 3 august, țara noastră a fost introdusă pe lista roșie a Cehiei. Conform informațiilor comunicate de autoritățile cehe, persoanele care călătoresc din România spre Republica Cehia pot intra pe teritoriul ceh fără a justifica scopul călătoriei dar va trebui să-și anunțe sosirea, telefonic sau prin alt mijloc de comunicare, la Direcția de Sănătate Publică pe raza căreia se va afla locul de reședință declarat. În același timp trebuie să se supună, pe cheltuială proprie, testării pentru COVID-19, în situația în care autoritatea de sănătate publică nu a dispus alte măsuri de carantină. De asemenea, toate persoanele care au locuit mai mult de 12 ore, în ultimele 14 zile, pe teritoriul României trebuie să își anunțe prezența autorităților sanitare, imediat după intrarea pe teritoriul Republicii Cehia și să prezinte ulterior acesteia, pe raza căreia se află locul de reședință declarat, un test molecular privind infecția cu COVID-19.
Nu există restricții pentru cei care doresc să călătorească dinspre Cehia spre România.

⛔️Cipru
Cipru a inclus România în categoria C, alături de Portugalia, Suedia, Marea Britanie, Serbia, Muntenegru si Luxemburg. Asta înseamnă că accesul este permis numai cu îndeplinirea anumitor condiții. Dar cel mai important este faptul ca Cipru nu mai permite călătoriile în scop turistic celor sosiți din România.
Cetatenii sositi din țările aparținând categoriei C sunt obligați să rămână în autoizolare, la domiciliul declarat, timp de 14 zile.
Nu există restricții pentru cei care doresc să călătorească dinspre Cipru spre România.

⛔️Danemarca
Nici în această țară nu se mai poate merge în scop turistic din România. Măsurile au intrat în vigoare la 1 august 2020, ora 00:00. România a fost inclusă pe lista țărilor „închise”, alături de alte state cum ar fi Bulgaria, Luxemburg și Portugalia. Cetățenii care vin din România vor putea continua să călătorească în Danemarca doar în baza unui motiv bine întemeiat.
Nu există restricții pentru cei care doresc să călătorească dinspre Danemarca spre România.

⛔️Estonia
Cetățenii sosiți din România sunt obligați la autoizolare timp de 14 zile la intrarea în Estonia.
Nu există restricții pentru cei care doresc să călătorească dinspre Estonia spre România.

⛔️Federația Rusă
Înca din luna iunie s-a reluat tranzitul prin aeroporturile rusești pentru cetățenii străini, cu condiția ca aceștia să nu părăsească incinta aeroportului și să aibă achiziționate biletele de avion pentru cursă spre destinația finală. Cetățenii statelor UE și din spațiul Schengen, cu excepția cetățenilor ungari, pot călători doar pentru repatriere.
Nu există restricții pentru cei care călătoresc dinspre Rusia spre România

⛔️Finlanda
„Țara celor 1000 de lacuri” a restricționat accesul călătorilor care sosesc din România din cauza numărului mare de cazuri noi înregistrate în țara noastră. Măsura este valabilă doar până pe 11 august, moment în care Finlanda va lua noile decizii.
Nu există restricții pentru cei care doresc să călătorească dinspre Finlanda înspre România.

⛔️Grecia
Grecia cere prezentarea unui test molecular negativ pentru infecția cu COVID-19, prelevat cu maximum 72 ore înainte de momentul intrării pe teritoriul său. Măsura se aplică și pentru pasagerii care sosesc pe aeroporturile din aceasta țară, cu zboruri dinspre România și Bulgaria.
Testele trebuiesc efectuate în laboratoare acreditate, iar certificatele trebuie să fie prezentate în limba engleză.
Nu există restricții pentru cei care doresc să călătorească dinspre Grecia spre România.

⛔️Irlanda
Cetățenii români care merg în Irlanda, direct din România, sunt obligați să se autoizoleze pentru o perioadă de 14 zile.
Nu există restricții pentru cei care doresc să călătorească dinspre Irlanda spre România.

⛔️Islanda
Înca din luna iulie toți călătorii sosiți din România, care intenționează să stea o perioadă egală cu sau mai mare de 10 zile în Islanda, vor trebui să efectueze două testări pentru COVID-19 la sosirea în țară. Prima testare va fi efectuată contra cost la punctul de trecere a frontierei, pe când cea de a doua va fi efectuată gratuit 4 sau 5 zile mai târziu la un centru de sănătate. Măsura se aplică inclusiv cetățenilor și rezidenților islandezi care se întorc în Islanda din străinătate.
Nu există restricții pentru cei care doresc să călătorească dinspre Islanda spre România.

⛔️Italia
Persoanele care s-au aflat sau au tranzitat România în ultimele 14 zile anterioare sosirii în Italia sunt supuse la autoizolare și supraveghere medicală pentru o perioadă de 14 zile. Măsura este valabilă până pe 10 august dar cu posibilitatea de prelungire în funcție de evoluția epidemiei de COVID-19 din țara noastră.
Nu există restricții pentru cei care doresc să călătorească dinspre Italia spre România.

⛔️Letonia
Autoizolare o perioadă de 14 zile după sosirea în Letonia. Asta se va întâmpla în perioada 31 iulie – 6 august 2020.
Nu există restricții pentru cei care doresc să călătorească dinspre Letonia spre România.

⛔️Lituania
Cetățenii români nu pot intra în Lituania.
Nu există restricții pentru cei care doresc să călătorească dinspre Lituania spre România.

⛔️Norvegia
Cetățenii sosiți din România vor fi obligați să intre în carantină timp de 10 zile de la intrarea pe teritoriul Norvegiei.
Nu există restricții pentru cei care doresc să călătorească dinspre Norvegia spre România.

⛔️Portugalia
Portugalia nu impune restricții de călătorie românilor, însă dacă destinația finală este una din insulele Madeira sau Azore, atunci pasagerul trebuie să prezinte testul negativ de COVID-19, nu mai vechi de 72 de ore sau să accepte testarea în aeroportul de destinație.
Nu există restricții pentru cei care doresc să călătorească dinspre Portugalia spre România.

⛔️Marea Britanie
Persoanele care sosesc în Marea Britanie din România sunt obligate să se autoizoleze pentru o perioadă de 14 zile.
Nu există restricții pentru cei care doresc să călătorească dinspre Marea Britanie spre România.

️Slovacia
Românii care sosesc în Slovacia trebuie să intre în izolare şi să efectueze un test COVID-19 în Republica Slovacă, după a 5-a zi de izolare. Dacă testul va fi negativ îşi pot continua sejurul, dacă nu, vor fi obligați să se întoarcă în țară.
Nu există restricții pentru cei care doresc să călătorească dinspre Slovacia spre România.

⛔️Slovenia
Românii care intră în Republica Slovenia în scopul șederii și nu al tranzitului, trebuie să intre în autoizolare timp de 14 zile.
Nu există restricții pentru cei ce doresc să călătorească dinspre Slovenia spre România.

⛔️Ucraina
În Ucraina cetățenii români vor intra în carantină timp de 14 zile sau în izolare la domiciliu. De asemenea, în această țară este obligatorie încheierea unei polițe de asigurare medicală, care să acopere costurile unui eventual tratament pentru COVID-19 sau costurile privind cheltuielile de carantină. Polița de asigurare trebuie să fie eliberată de o companie de asigurări înregistrată în Ucraina sau de o companie străină care are o reprezentanță în Ucraina.
Nu există restricții pentru cei care doresc să călătorească dinspre Ucraina spre România.

⛔️Ungaria
Persoanele care intră în Ungaria din România – dar nu pentru tranzit – le sunt aplicabile următoarele dispoziții:
– vor fi supuse examinării medicale, iar, în cazul în care prezintă simptome specifice infectării cu COVID-19, NU li se va permite accesul în Ungaria
– în situaţia în care nu prezintă simptome, acestea vor fi obligate să intre în carantină pe teritoriul Ungariei pentru o perioadă de 14 zile.
Intrarea pe teritoriul Ungariei va fi permisă, fără impunerea măsurii carantinei sau autoizolării, cetățenilor care vin din România dar care prezintă la punctul de frontieră două teste moleculare negative pentru infecția cu SARS-CoV-2 efectuate în ultimele cinci zile. Cele două teste trebuiesc efectuate la o diferență de 48 de ore unul de celălalt, iar certificatele trebuie să fie emise în limba maghiară sau engleză.
Nu există restricții pentru cei care doresc să călătorească dinspre Ungaria spre România.

Constantin Pletosu


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.