Celulă de criză la Ambasada României din Madrid

Aceasta a fost înființată încă de pe 18 martie și are rolul de a centraliza toate solicitările de asistență consulară primite de la cetățenii români aflați pe teritoriul spaniol

Pe fondul pandemiei de COVID-19, a decretării stării de urgență pe întregul teritoriul Regatului Spaniei, precum și a măsurilor adoptate de autoritățile române privind suspendarea zborurilor cu Spania pentru 14 zile începând cu data de 18 martie, la nivelul Ambasadei României în Regatul Spaniei s-a constituit o celulă de criză care este operațională din data de 18 martie. Aceasta are rolul de a centraliza toate solicitările de asistență consulară primite de la cetățenii români, situație care permite oferirea de sprijin punctual si coordonarea unui răspuns la toată cazuistica adusă la cunoștință ambasadei si a celor șapte oficii consulare.

Pentru a mări capacitatea de procesare a solicitărilor de asistență consulară au fost create adrese de e-mail dedicate si au fost suplimentate numerele de telefon de urgență, întreg personalul continuându-și activitatea de la distanță, dar răspunzând 24 din 24 de ore, 7 zile din 7, tuturor solicitărilor primite de la cetățenii români.

În toată această perioadă s-au înregistrat mii de solicitări de informații sau asistență consulară din partea cetățenilor români. Majoritatea solicitărilor au vizat obținerea de informații suplimentare privind restricțiile impuse pe teritoriul Regatului Spaniei sau măsurile adoptate de autoritățile române în contextul demersurilor de prevenire a răspândirii infecției cu COVID-19, cât și informații privind identificarea de alternative pentru revenirea în România.

Pe fondul schimbărilor cauzate de criza sanitară în plan socio-economic, ambasada acordă asistență de specialitate privind drepturile și beneficiile lucrătorilor români angajați cu sau fără forme legale sau care și-au pierdut locurile de muncă de pe teritoriul spaniol.

Cetățenii care se confruntă cu situații deosebite sau care nu mai dispun de resurse materiale au fost îndrumați, pentru moment, către centrele de asistență socială organizate de autoritățile spaniole.

În alte situații, cum a fost cazul celor 114 cetățeni români blocați în Insulele Canare, ambasada, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe, Ministerul Transporturilor și al companiei Blueair a facilitat revenirea în țară, cu succes, a cetățenilor români care se aflau cu titlu temporar, ca turiști, în tranzit sau în situații speciale, fără posibilitatea reală de a-și continua șederea pe teritoriul spaniol.

Ambasada a menținut un dialog constant cu misiunile diplomatice ale statelor membre UE acreditate la Madrid în scopul identificării de variante de întoarcere în România a cetățenilor români, inclusiv prin îmbarcarea la bordul unor curse comerciale prin cooperare cu alte state UE.

Totodată, au fost întreprinse demersuri pe lângă Ambasadele Germaniei și Franței la Madrid, în vederea facilitării tranzitării de către cetățenii români a teritoriilor celor două țări.

În spiritul celor prezentate mai sus, ambasada reiterează că acțiunea sa se concentrează pe identificarea de solutii pentru persoanele care se afla într-o situatie dificila.

Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, misiunea diplomatică și oficiile consulare din Spania sunt permanent în legătură cu autoritățile române și spaniole. Ca și până acum, ambasada și oficiile consulare din Spania vor folosi toate canalele de comunicare pentru ca informațiile să ajungă în timp util la cetățenii români.

Ambasada și oficiile consulare din Spania lucrează la întreaga capacitate, în concordanță cu specificul acestei perioade de criză, pentru a identifica soluțiile optime pentru rezolvarea situațiilor speciale, aflate în evidența misiunii diplomatice și a oficiilor consulare.

Ambasada și oficiile consulare din Spania reiterează totodată apelurile făcute anterior privind evitarea oricăror călătorii externe care nu sunt absolut esențiale. Astfel de călătorii pot antrena riscuri majore, periclitând siguranța cetățenilor și posibilitatea acestora de revenire în țară.

De asemenea, ambasada face un nou apel la cetățenii români cu domiciliul sau reședința în Spania de a respecta cu strictețe recomandările autorităților și subliniază că deplasările către România nu sunt recomandate. Astfel de deplasări sunt tot mai mult afectate de restricțiile impuse de statele de tranzit, care determină ca posibilitățile de asistență din partea autorităților române să se reducă în mod considerabil, și pot constitui un factor suplimentar de propagare a infecției cu COVID-19, punând astfel în pericol siguranța celor de acasă.

Ambasada României în Regatul Spaniei

2 comentarii la „Celulă de criză la Ambasada României din Madrid

  • 29 martie 2020 la 18:50
    Permalink

    Eu ar trebui sa fiu in Romania pe data de 20 aprilie. Mentionez ca am insuficiență renala. Am luat medicamentele de aici dar eu am nevoie de control ecografic. Mi-am facut analize si aici dar nu cu mare efect pentru ca nu au istoricul BOLII MELE. Am nevoie de un medic NEUFROLOG. Vreau acasa! Stiu ca in Romania ma asteapta o carantină dar vreau in tara, nu este o problemă, o cer eu de la aeroport. Unde sant aici, in Las Palmas de Gran Canaria, Arucas, este totul foarte static dar bine.
    Multumesc!
    Rodica Ileana Raceanu

    Răspunde
    • 30 martie 2020 la 15:40
      Permalink

      Buna ziua, doamna Rodica!
      Pentru ca locuiti in Gran Canaria, luati legatura cu doamna Alina Ramaru, Consul Onorific al tarii noastre in Insulele Canare si expuneti-i problema dumneavoastra. Ma gandesc ca asa, la primul zbor spre Romania, ati putea pleca acasa!
      Tel: 690032925
      Sa aveti o zi buna!
      Constantin Pletosu

      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.