Vom avea Consulat Itinerant în Insulele Canare

Echipa consulară va fi prezentă în arhipelag între 17 și 24 octombrie

Vești bune pentru românii din Insulele Canare. Secţia Consulară a Ambasadei României de la Madrid va fi prezentă în arhipelag la jumătatea lunii octombrie. Echipa consulară va lucra cu publicul mai întâi în Tenerife, mai exact de pe 17 pe 20 octombrie iar în partea a doua se va deplasa în Gran Canaria unde va fi prezentă pana pe 24 octombrie.

În Tenerife echipa consulară va fi gazduită de Escuela de Seguridad y Convivencia – Calle Beneharo las Nieves, Adeje – Aula 7, în zilele de 17, 18, 19, 20 octombrie.
În Gran Canaria gazda va fi, ca de obicei, Consulatul Onorific al României în Insulele Canare – Calle, Alférez Quintana Suarez, nº18, Telde. Zilele de lucrul cu publicul vor fi 22, 23, 24 octombrie.

Vor fi efectuate următoarele servicii consulare:
acte notariale – procuri, declarații, adeverințe consulare, obțineri acte extrajudiciare, preluare dosare pentru prima carte de identitate pentru minorii care au împlinit vârsta de 14 ani, înscrieri acte stare civilă, titluri de călătorie și paşapoarte electronice.

Se vor respecta cu strictețe condițiile sanitare impuse de autoritățile spaniole, precum: distanța de siguranță, folosirea OBLIGATORIE a măștilor. Plata serviciilor consulare se va face exclusiv cu card bancar.

În contextul situației excepționale generate de pandemia de COVID 19 și date fiind restricțiile impuse de autoritățile spaniole, Consulatul Itinerant va funcționa EXCLUSIV pe baza programărilor prealabile.

Cetățenii interesați pot solicita programare EXCLUSIV online la adresa de e-mail madrid.itinerant@mae.ro până miercuri, 7 octombrie 2020, orele 17.00.

Mesajul prin care solicitați programare trebuie să conțină:
• numele și prenumele
• serviciul consular solicitat
• un număr de telefon la care puteți fi contactat
• locația unde vă veți prezenta – Tenerife sau Gran Canaria
• atașați documentul dvs. de identitate și orice alt document necesar în vederea obținerii serviciului consular dorit (verificați lista pe https://madrid.mae.ro/node/485 )

Fiecare persoană care solicită un serviciu consular urmează să primească pe email confirmarea datei, orei și locului în care are programarea.

ATENȚIE – serviciile consulare vor fi disponibile doar pe bază de programare!!!

Constantin Pletosu

4 comentarii la „Vom avea Consulat Itinerant în Insulele Canare

    • 22 septembrie 2020 la 13:25
      Permalink

      Buna ziua domnu’ Nistor!
      Aveti nevoie de acte inainte de a veni in insule Consulatul Itinerant? Cred ca ar trebui sa va adresati Consulatului General de la Madrid.

      Răspunde
  • 22 septembrie 2020 la 13:08
    Permalink

    Nu putem trimite solicitarile pe adresa de mail pe care ati lasat-o: madrid@itinerant@mae.ro!!!!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *